Vor fi disponibile aproape 3.000 de locuri
Guvernul va modifica, în scurt timp, ,,HG nr. 632/2022 privind aprobarea cifrelor de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat și pentru învățământul superior de stat în anul școlar/universitar 2022-2023”, astfel că, începând cu luna aprilie 2023, va demara o nouă sesiune de admitere în școlile MAI de agenți și subofițeri/maiștri militari.
Vor fi scoase la concurs, în total, tot 2.880 de locuri, ca la ultima sesiune, dintre care: 1.640 la Poliţie; 240 la Poliţie de Frontieră; 700 la Jandarmi; 300 la Pompieri/Protecție civilă, transmite Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual într-un comunicat de presă.
(1) Probele de concurs pentru admiterea în unitățile de învățământ sunt proba de evaluare a cunoștințelor și proba de evaluare a performanței fizice și sunt evaluate cu note de la 1 la 10, în cazul probei de evaluare a cunoștințelor, și de la 5 la 10, respectiv „Nepromovat”, în cazul probei de evaluare a performanței fizice. Nota de promovare a fiecărei probe este minimum 5.
(2) Proba de evaluare a cunoștințelor, care constă într-un test grilă, pentru 90% din nota maximă prevăzută la alin. (1), cuprinde:
a) subiecte din disciplinele: limba română - 40% şi limbă străină - 15%;
b) subiecte din legislaţia specifică Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a instituţiilor politice ale statului - 20%;
c) subiecte de educaţie civică şi cetăţenească, exerciţii de evaluare a capacităţii de analiză şi sinteză, precum şi exerciţii privind deprinderea raţionamentului logic - 15%.
(3) La punctajul obţinut în condiţiile alin. (2) la proba de evaluare a cunoştinţelor se acordă un punct din oficiu, reprezentând 10% din nota maximă prevăzută la alin. (1).
(4) Nota finală se calculează ca medie aritmetică a notelor obținute la probele prevăzute la alin. (1).
(5) La limba străină, candidatul optează, prin cererea-tip de înscriere la concursul de admitere, pentru una din următoarele discipline: limba engleză sau limba franceză.
(6) Tematica şi bibliografia pentru proba de evaluare a cunoştinţelor se vor publica pe site-ul unității de învăţământ organizatoare.
Vom reveni cu detalii privind calendarul sesiunii și alte documente necesare în etapa premergătoare admiterii, pentru recrutarea și selecția candidaților, este mesajul transmis de sindicaliști.
Urșii de la Comănești vin din nou în mijlocul botoșănenilor: PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Trei case au luat foc în ultimele ore, pompierii au intervenit urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile