Alexia, fata de 15 ani cu mâinile replantate după accidentul de la Paşcani, şi-a început anul alături de familie şi colegii din ansamblu, cu focuri de artificii şi... un pic de şampanie.
Alexia a dezvăluit pentru Observator ce dorinţă şi-a pus în noaptea dintre ani: să se recupereze complet! Doctorii, care au făcut miracole pentru ea, spun că... aşa va fi.
Înconjurată de familie şi prieteni, Alexia a început un nou an şi o nouă viaţă acasă. Adolescenta râde din nou. A petrecut Crăciunul în spital, dar acum în fiecare zi e sărbătoare. Prietenii au aşteptat-o cu daruri, iar Alexia i-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze. Alexia spune pentru Observator că revenirea acasă a fost ca un nou început.
Alexia: A fost minunat! M-am simţit foarte bine, fiind în largul meu. Mai ales prietenii care m-au făcut să mă acomodez mai bine şi familia la fel care mi-a fost alături.
Şi colindătorii din localitate au venit cu urări pentru Alexia. Alexia a petrecut noaptea dintre ani alături de colegii din ansamblu.
Alexia: Mă bucur că nu am prins noaptea dintre ani în spital. Să fie un an cât mai bun, să îmi revin cât mai bine şi cât de repede se poate şi să revin la normal.
Alexia a fost externată din spital în ultima zi din an. Au fost două săptămâni în care destinul fetei a fost rescris de "îngerul copiilor", medicul Sidonia Şuşanu, care a reuşit replantarea ambelor braţe, o operaţie unică în Europa.
Mama Alexiei: Am fost la un pas ca familia noastră efectiv să fie marcată pe viaţă. Faptul că Alexia a ajuns pe mâna acestor oameni minunaţi care nu numai că i-au salvat viaţă, dar au salvat-o si de la a deveni infirmă.
Cel care a deschis şirul minunilor pentru Alexia, este chiar fratele ei, Eric, cu un an mai mare.
Eric Tudose, fratele Alexiei: Am văzut că se mişcă puţin, am ridicat-o rapid şi am văzut că nu are un braţ, am ţipat că Alexia nu are un braţ şi am văzut braţul la câţiva centimetri de noi. Am luat braţul, am luat-o şi pe ea şi am ieşit din autobuz. Nici acum nu stiu cum am reuşit.
Mama Alexiei: Eric este îngerul surorii lui.
Alexia va trebui să facă două şedinţe de kinetoterapie pe zi. Dar peste un an fata îşi va folosi braţele ca înainte de accident, spun medicii. În noaptea de 16 spre 17 decembrie, autocarul în care se aflau Alexia şi colegii ei dintr-un ansamblu folcloric s-a răsturnat la intrarea în Paşcani.
Click AICI pentru video
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024