Un post național de televiziune a adus în atenția publicului un nume greu cu ecou și-n politica botoșăneană, pe care l-a prezentat în categoria "Lista Fantomelor Securității".
Sabin Orcan continuă seria de dezvăluiri, în cadrul emisiunii "X-Press", despre ofiţeri acoperiţi sau colaboratori ai serviciilor secrete care ocupă funcţii-cheie în stat. Al șaptelea nume aflat pe "Lista Fantomelor Securității" este Șerban Mihăilescu, vicepreședinte al UNPR și senator din partea acestui partid, anunță B1TV.
Deși ocupă funcții publice de aproape 25 de ani, Șerban Mihăilescu nu și-a publicat niciodată CV-ul integral. În CV-ul său nu apare exact ce a făcut înainte de 1989.
Potrivit biografiei sale, postate pe site-ul Senatului, Mihăilescu a fost cercetător la Institutul de Mașini Unelte București, a lucrat ca inspector la Primăria Generală București, a fost director general la Intreprinderea de Echipament Hidraulic "Steaua Roșie" și a fost Secretar al aparatului de specialitate al Consiliului de Miniștri. De menționat că în biografia de pe site-ul Senatului, aceste mențiuni referitoare la activitatea lui Șerban Mihăilescu nu sunt însoțite de date.
În realitate, Șerban Mihăilescu nu a fost un secretar simplu al aparatului Consiliului de Miniștri, ci a fost șeful de cabinet al ultimului prim-ministru comunist, Constantin Dăscălescu, precizează Sabin Orcan.
În perioada 1993-1996, Șerban Mihălescu a fost secretar de stat la ministerul Transporturilor. Între anii 2000 și 2003 a fost Secretar General al Guvernului, cu rang de ministru coordonator.
În ceea ce privește activitatea politică a lui Șerban Mihăilescu, acesta a fost membru PSD din 1991 și până în 2010, când a intrat în UNPR, fiind vicepreședinte al formațiunii de la acea dată și până în prezent. Între 1996 și 2004, Mihăilescu a fost deputat, iar din 2004 și până în prezent este senator.
Șerban Mihăilescu a obținut diploma de inginer la Institutul Politehnnic București și a urmat specializări în echipamente hidraulice de presiune (1969-1973) și la Colegiul Național de Apărare, în 2001.
Șerban Mihăilescu fost pentru prima dată dat în vileag ca fost ofițer acoperit al Securității de Liviu Turcu, care a lucrat aproape trei decenii în spionajul comunist, a ocupat funcții extrem de importante, a fost șeful sectorului America și șeful sectorului Europa Occidentală.
Astfel, în anul 2006, Liviu Turcu, ultimul defector important al spionajului comunist românesc, publica în "Jurnalul naţional" o listă cu 11 nume de politicieni care au avut legături cu fosta Securitate. Printre aceştia, la poziţia a noua, apare senatorul PSD Şerban Mihăilescu, fost secretar general al Guvernului, în dreptul căruia era trecută menţiunea "fond informativ UM 0544, UM 0195". Aceste indicative corespund, în ordine, Centrului de Informaţii Externe şi unităţii speciale de protecţie din cadrul CIE.
Apoi a apărut un dosar la CNSAS. Din acest dosar, CNSAS a tras concluzia că Șerban Mihăilescu a fost ofițer acoperit. El a fost avansat în 1986 la gradul de maior în Centrul de Informații Externe, potrivit deciziei CNSAS, prezentată de Sabin Orcan, în cadrul emisiunii ”X-Press”
S-a reținut că Șerban Mihăilescu a activat ca ofițer acoperit în cadrul fostului Departament de Informații Externe, în perioada 20.03.1986 - 15.03.1990. Ceea ce înseamnă că Șerban Mihăilescu și-a încetat serviciul sub acoperire în anul 1990, când nu mai exista C.I.E.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024