Botoșăneanul în vârstă de 65 de ani figurează în topul românilor care au călătorit în cele mai multe state din lume.
Potrivit site-ului nomadmania.com, Gheorghe Iavorenciuc ocupă prima poziţie în clasament, el vizitând, până la sfârşitul anului trecut, 108 state care sunt membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, dar şi alte 18 ţări sau teritorii neafiliate la ONU.
De asemenea, el ocupă poziţia 340 în clasamentul mondial al persoanelor care au călătorit în cele mai multe state.
Gheorghe Iavorenciuc s-a întors, la sfârşitul săptămânii trecute, dintr-o călătorie pe cont propriu, timp de mai bine de o lună, în Irak, Pakistan şi Afganistan, ajungând acum la 136 de ţări vizitate. El îşi propune ca până la sfârşitul acestui an să cunoască 150 de state, iar apoi, într-o perioadă relativ scurtă, să viziteze toate cele 250 de ţări din lume, scrie Agerpres.
"Sunt oameni excepţionali, care la 38 de ani, la 45 de ani au făcut toate cele 250 de ţări din lume. Eu, dă Doamne, sper să le fac pe toate. Pentru anul acesta mi-am propus 150. Sunt ţări membre ale Naţiunilor Unite, dar sunt şi ţări, spre exemplu Cecenia, Daghestan, Inguşeţia, Abhazia, pe care vreau să le văd pe viitor",
Gheorghe Iavorenciuc
El a vizitat în anii precedenţi America de Sud şi Africa, însă şi-a propus ca în 2021 să parcurgă ţările situate în zone de risc, cu scopul de a cunoaşte civilizaţiile din fiecare regiune a statelor în care intră.
"Mi-am planificat anul acesta să merg numai în zone de risc. De ce în zonă de risc? Pentru că acum pot merge acolo şi acum e momentul să merg. Am făcut Etiopia, unde sunt războaie permanent şi am fugit în a 12-a zi din Etiopia, pentru că ardeau satele din jurul meu. Mi-am propus acum, când încă mai sunt în putere, să fac zonele de risc şi am fost în Irak, Pakistan şi Afganistan. Am fost într-o zonă extrem de fierbinte",
Gheorghe Iavorenciuc
(Foto: Facebook / Gheorghe Iavorenciuc)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024