Este vorba despre o inițiativă care îi vizează pe toți copiii care nu au împlinit vârsta de 16 ani.
Aceștia nu vor mai putea să cumpere sucuri care conţin zahăr, dacă un proiect depus în Parlament devine lege. Iniţiatorul mai vrea ca pe ambalaje să existe avertismente, la fel ca pe pachetele de ţigări, cât şi o taxă care să crească preţul acestor produse.
Un pahar de suc de 250 de mililitri conţine nu mai puţin de zece cuburi de zahăr. Aproape dublu față de cât are nevoie un copil într-o zi. De aceea, un deputat vrea ca pe sticlele şi cutiile de suc să existe avertismente, dar şi scumpirea acestor produse.
Gheorghe Udriște, inițiatorul legii - sucurile cu zahăr interzise copiilor: „Aplicarea pe recipienți care conțin asemenea băuturi a unor anunțuri de avertizare în sensul că, de exemplu, zahărul dăunează grav sănătății. În sensul că nu este permis copiilor sub 16 ani.”
Şerban Damian, nutriţionist: „E bine să se înțeleagă că un consum ocazional nu dăunează. E vorba de cantitate și de frecvența consumului”.
Cel mai probabil, proiectul va fi votat de parlamentari anul viitor.
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbat în miezul nopții, prins „confuz” în mijlocul străzii
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024