PSD Botoșani a anunțat luni, că principalul obiectiv al Programului de guvernare angajat de social-democrați la nivel național este de a transfera creșterea economică în buzunarul cetățeanului, astfel încât mai mulți români să facă parte din clasa de mijloc, se arată într-un comunicat de presă venit pe adresa redacției.
În acest sens, programul PSD prevede, printre altele, creșterea salariului minim pe economie cu 40%, creșterea punctului de pensie cu 60%, impozit zero pe salariile și pensiile cu o valoare brută de maxim 2.000 lei/lună și impozit de doar 10% pentru ce depășește această sumă.
„Cifrele economice din ultimii 26 de ani ne arată o realitate foarte clară care nu poate fi contrazisă nici măcar de adversarii noștri politici. România și județul Botoșani au fost mereu pe plus când PSD s-a aflat la guvernare. Cu excepția guvernărilor PSD, doar guvernele conduse de Isărescu și Tăriceanu au mai putut asigura creșterea economică în România. Toate celelalte guverne, Roman, Stolojan, CDR, Boc, au înregistrat scădere economică. Așadar, o guvernare PSD+ALDE ar fi o garanție pentru creșterea economiei naționale”, a declarat Tamara Ciofu.
Totodată, deputatul PSD a mai subliniat că actualul guvern a înghețat transferul creșterii economice la nivelul cetățeanului.
„Măsurile luate în timpul guvernării PSD, cum ar fi introducerea noului Cod Fiscal, reducerea TVA și a costului pe muncă, au asigurat creșterea economică și pentru acest an. Din păcate însă, Guvernul tehnocrat nu a mai distribuit această creștere economică la nivelul cetățenilor. Avem creștere, dar ea nu se simte în buzunarul românilor”, a explicat vicepreședintele PSD Botoșani.
Nu în ultimul rând, Tamara Ciofu a remintit că în timpul ultimei guvernări PSD, sub conducerea lui Victor Ponta, în Botoșani s-au făcut cele mai mari investiții în infrastructura rutieră, școlară sau de sănătate din ultimii 20 de ani.
„În Guvernarea Ponta, cam fiecare botoșănean a simțit o îmbunătățire în viața sa, fie că vorbim de pensii sau salarii, fie că vorbim de drumul Botoșani-Suceava, de microbuzele școlare pentru copii, de alocarea unor fonduri pentru aparatură medicală la Dorohoi sau la Botoșani. Așadar PSD este singurul partid care a demonstrat că poate să administreze bine economia națională și în viitoarea guvernare”, a mai spus deputatul social democrat.
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu sprijină producătorii locali din Ștefănești
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Fost jucător de la FC Botoșani, anchetat de Poliție pentru agresiune: REACȚIA soției
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024