Membrii unui partid din Botoșani care s-au întrunit în dimineața zilei de sâmbătă, la sediu, pentru a dezbate o serie de probleme, l-au adus în discuție și pe furnizorul de apă, Nova Apaserv, acuzându-l că nu contorizează corect consumul de apă.
Este vorba despre Partidul România Mare, cu Filiala la Botoșani, care a organizat astăzi o conferință de presă prin care unul dintre membri, Valeriu Apetrei a semnalat o problemă gravă, punând pe masă câteva facturi de la Nova Apaserv.
Valeriu Apetrei, PRM Botoșani: ”În 2009 am făcut parte din Consiliului de Administrație al RAJ APA . În 2009 am propus, deci este inițiativa consilierului de administrație, să reducem apa la persoanele fizice, pluviale. Apa care vine de pe blocuri, care a plătit populația. Printre toți m-am numărat și eu. Cu luna august din 2009, cetățenii din municipiul Botoșani nu plătesc apa datorită consilierului de administrație Apetrei, din AGA inginerul Nițura, care era și consilier județean și a celor doi consilieri județei care au susținut în Consiliul Județean și a fost aprobată această diminuare a cheltuielilor populației”.
PRM-istul a mai spus că bomba - bombelor constă în faptul că organizația județeană a PRM deschide un proces împotriva celor de la societatea furnizoare de servicii de apă și canalizare.
”Bomba - bombelor e alta. SC Nova ApaServ. Anul acesta a fost un an neploios. În luna mai, domnii de la SC Nova Apa Serv au crezut că Filiala PRM Botoșani are bani, de nu mai are ce face cu ei. Și au pus la apă meteorică, 6 metri jumătate. Eu trebuie să platesc, va duc în curte, în jurul sediului și nu am nicio racordare la SC Nova Apaserv. Ei mă pun să plătesc această apă, radarul de la Poliție măcar știu că măsoară și toți contest în instanță că nu e bun radarul, dar noi o să-i contestăm să văd cu ce aparat măsoară ei 6 metri 42, îmi pun și în luna lui aprilie și în luna lui martie, februarie”.
Valeriu Apetrei mai este de părere că din cauza acestor nereguli, directorul Gabriel Cârlan are salariu de 120 de milioane: ”Știți ce secetă a fost în iarnă. Nu a plouat, nu a nins. Pe noi ne fraierește, un PRM Botoșani, cred că și cei de la PSD sunt fraieriți, și de la PDL. Noi îi chemăm săptămâna viitoare la o comisie, la fața locului, și o să-i dăm în judecată să ne restituie banii”.
(Ș.V.)
[[galerie-foto]]
Programul casieriilor Nova ApaServ în perioada Sărbătorilor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile