În cele din urmă acest protocol de fuziune ar urma să fie oficializat.
PNL ar urma să absoarbă ALDE, o formațiune politică care în unele județe ale țării a dispărut cu totul iar în altele și-a pierdut din „strălucirea” politică din 2020.
La Botoșani ALDE a fost preluată de Bogdan Dăscălescu, imediat după ce facțiunea coordonată de Florin Țurcanu a plecat la PNL. Acum urmează să treacă cu totul în rândul liberalilor.
„La nivel național s-au luat niște decizii vizavi de chestiunea asta. Nu s-a semnat încă protocolul respectiv, dar s-a așteptat să vină din teritoriu rezultatele. Noi am transmis acum două săptămâni că au avut loc întâlnirile și pot să zic că din cele 40 și ceva de, să spunem, de entități la nivelul țării, în vreo patru sau șase, ALDE nu are deloc filială sau organizație și numai vreo 20 reprezintă, să spunem, un interes sau un răspuns ALDE la cerințele de fuziune. În rest, practic, ei nu mai există”,
Costel Șoptică, președinte PNL
Urmează ca în prima săptămână a lui noiembrie, la București să se întrunească un Birou Politic Național care se va întinde pe trei zile.
„Cred că până la momentul respectiv va fi închisă total și problema ALDE. Se vine dinspre național, spre noi. Deci în momentul ăsta noi am comunicat ce v-am spus către național. Și acum urmează, adică eu păstrez în continuare ceea ce am discutat acum un an și ceva cu cei din ALDE, nu ne sucim”,
Costel Șoptică, președinte PNL
La acest moment însă se este cunoscut numărul membrilor care au mai rămas în ALDE, aspect care a suscitat interesul inclusiv a liderilor PNL: „Ei, întrebarea asta i-am pus-o eu lui Dăscălescu. El a venit cu statistica de la AEP, pe care o știțți și voi, o am și eu. L-am întrebat pe câți dintre oamenii respectivi mai are control, ca să zic așa. Și nu a știut să-mi răspundă, dar așteptăm. Nu ALDE este preocuparea noastră numărul 1”.
În urma negocierilor purtate în urmă cu un an s-a decis ca ALDE să aibă cinci, șase membri cu statut de invitați permanenți la BPJ, fără drept de vot. Iar pe listele de la Consiliul Județean de anul viitor să primească două locuri. Și nu în ultimul rând, 10 – 11 unități administrativ teritoriale să fie fi coordonate de primari veniți din ALDE.
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024