”Că a fost greu, că a fost ușor, acum nu mai contează”. Sunt cuvintele managerului de la Spitalul Județean, Corneliu Mihai, vis a vis de deschiderea compartimentului de neurochirurgie de la Botoșani, o premieră pentru sistemul medical local. După un an de zile de eforturi comune susținute asiduu, acest compartiment a devenit funcțional și a fost inaugurat vineri, 27 mai 2016.
Au fost invitați prefectul Dan Nechifor, președintele CJ, Gheorghe Sorescu, medicul Tamara Ciofu dar și medicii chirurgi de la Iași care preluau în trecut pacienții botoșăneni care nu putea fi tratați la Spitalul Județean.
În mijlocul grupului de oficialități, cel care a acceptat să tămăduiască botoșănenii departe de casa lui de la Cluj, medicul neurochirurg, Attila Kiss.
”Acest proiect a început în anul 2015 când am avut o întâlnire la Cluj cu dl. doctor Kiss. La momentul respectiv nu mă gândeam pur și simplu că la Botoșani va fi posibil să deschidem un compartiment de neurochirurgie. Dar văzând ambiția dlui și dorința de a veni pentru a lucra în acest județ, în acel moment am hotărât că trebuie să fac ceva pentru spital și pentru botoșăneni. Este o mare realizare pentru noi, pentru botoșăneni”
Corneliu Mihai, manager Spitalul Județean Botoșani
Deschiderea compartimentului a fost posibilă datorită mai multor structuri cum ar fi Consiliul Județean care a alocat suma de 600.000 de lei pentru trusa chirurgicală necesară neurochirurgiei dar și a Ministerului Sănătății care a contribuit cu suma de 400.000 de lei pentru finalizarea proiectului nostru. Și nu în ultimul rând cu aportul sponsorilor, oameni de afaceri de la Botoșani.
”Eu vă mulțumesc în numele pacienților din județul Botoșani, deschiderea compartimentului de neurochirurgie este extrem de importantă. Am avut deschidere pentru a aloca sume pentru partea de aparatură, noi am avut discuții și când a venit dlui pentru prima dată la Botoșani. Finanțăm și susținem în continuare partea de dotare cu aparatură medicală, în ultima ședință de CJ am alocat o sumă pentru partea de cofinanțare la aparatura medicală”
Gheorghe Sorescu, președintele CJ Botoșani
Șeful județului a făcut și o glumă vis a vis de medicul care a acceptat să se mute cu familia la Botoșani: ”Când am fost ultima dată aici l-am întrebat de ce nu face și copii, să bea copiii lui apă de aici de la Botoșani și să fie sigur că rămâne aici la Botoșani. Cred că este o mare realizare a Spitalului Județean”.
Aprecieri au fost făcute și de prefectul Dan Nechifor, prezent la acțiunea de inaugurare.
”Sistemul sanitar este prioritar pe actuala guvernare chiar dacă din nefericire trecem printr-un moment destul de neplăcut referitor la scandalul Hexi Pharma. Dar așa cum am demonstrat și la Botoșani și probabil se va demonstra și pe viitor inclusiv pe ceea ce înseamnă politica de salarizare a cadrelor medicale și inclusiv pe partea de investiții în tot ceea ce înseamnă spitale de urgență în România”
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
După conferința de presă, oficialitățile și medicii de la Iași au vizitat compartimentul de neurochirurgie situat la etajul 4 al Spitalului Județean Botoșani unde a avut loc și sfințirea acestui segment din unitatea spitalicească. (G.E.)
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024