Doi tineri de 24 şi de 26 au ajuns în arest preventiv, iar un al treilea, de 15 ani, în spital, după ce au ucis un bătrân din Brehuieşti în timpul unei tâlhării.
Potrivit cercetărilor efectuate totul s-ar fi întâmplat în noaptea de marţi spre miercuri, atunci când bărbatul de 76 de ani a fost surprins în propria-i casă de cei trei tineri care ştiau că urma să-şi primească pensia.
Cei trei l-au imobilizat pe A. A., l-au bătut şi l-au strangulat, i-au luat banii din casă şi au dispărut. Abia vineri dimineaţă bătrânul a fost găsit fără suflare de un vecin care a sunat la 112.
„Raportul medico-legal ne va arăta exact când s-ar fi petrecut decesul, în condiţiile în care în casă era frig, iar trupul neînsufleţit se afla pe jos. Cert este că noi l-am găsit vineri dimineaţă”, spune procurorul Valeriu Chihaia, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani care au ajuns la cei trei. Ionel B., de 24 de ani, şi Marius Andrei Ş., de 26 de ani, au fost reţinuţi, ulterior fiind arestaţi preventiv prin decizia instanţei. Faţă de cel de al treilea suspect, minor, procurorii au dispus măsura internării în Secţia de Psihiatrie, unde va fi expertizat asupra discernământului.
Cât despre antecedentele suspecţilor, procurorul Valeriu Chihaia spune că unul dintre ei are condamnări anterioare şi amenzi penale pentru mici furturi, iar celălalt a mai fost în atenţia poliţiştilor. Minorul, în schimb, nu are antecedente penale. (Sursa: Libertatea)
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024