Sunt oameni și ei, adică și polițiștii, iar unul dintre aceștia s-a urcat băut la volan vineri seară și a plecat la plimbare pe cea mai circulată arteră a municipiului Botoșani.
Se deplasa cu un Hyundai spre zona industrială, iar în apropierea Stadionului Municipal s-a izbit într-un Opel care era parcat pa partea dreaptă a străzii. Imediat după impact conducătorul auto a părăsit în fugă mașina. Nu singur, ci alături de o femeie care se aflase pe locul din dreapta.
Cei doi au fost însă observați de proprietarul Opelului, care a alergat după ei tocmai până la gară, unde a reușit să îi blocheze și să îi predea oamenilor legii. Aceștia au aflat cu stupefacție despre șofer că este coleg de-al lor, care, culmea, avea și concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
I s-a deschis dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și, în plus, va suporta și o anchetă disciplinară internă.
BLOCADA la Botoșani: Peste 100 de amenzi și șoferi lăsați fără permis
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Un botoșănean a rămas pe drumuri în plină iarnă, un incendiu i-a distrus casa
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Începe mica recalculare a pensiilor (și) la Botoșani: CE pensionari vor primi mai mulți bani
Ramona Lupu
Jan 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile