Gabriel, un copil în vârstă de 10 ani, internat în secția de chirurgie, primea, de două ori pe zi, vizitele unui bărbat. Acesta venea uneori îmbrăcat în uniforma de pompier, alteori în civil.
Chipul lui Gabriel strălucea de bucurie în timp ce ochii bărbatului se înmuiau de emoție. Cu o voce blândă, îl întreba cum se simte, în timp ce, protector, îl mângâia pe frunte. Cunoștea exact cuvintele potrivite pentru a-i aduce un zâmbet pe buze lui Gabriel. Se despărțeau cu greu, dar nu înainte de a face planuri pentru viitoarele vizite și ce bunătăți să aducă.
Personalul medical care îl îngrijea pe Gabriel se întreba: „Oare acest bărbat este tatăl lui sau poate un membru al familiei?”
„El este Iulian, pompierul care a avut grijă de mine imediat după accident”, a spus Gabriel, parcă citindu-le gândurile. „Mi-a promis că mă va vizita la spital și s-a ținut de cuvânt. Dimineața vine singur, iar după-amiaza vine cu soția. L-a adus și pe fiul său în vizită, și acum suntem prieteni. Nu am cuvinte să-i mulțumesc”.
Gestul lui Iulian, un om simplu, cu un chip care radia bunătate, a impresionat medicul chirurg care a dorit să împărtășească această poveste.
„Doresc să exprim sincerele mele mulțumiri și aprecieri față de Pînzariu Iulian, unul dintre membrii echipei dumneavoastră. În calitate de medic curant al micului pacient de 10 ani, victima unui accident rutier, ce a fost preluat și îngrijit pe timpul transportului de Pînzariu Iulian, am fost impresionată de profesionalismul, dedicarea și competența sa.
Este cu adevărat un activ valoros al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani, acesta demonstrând o pasiune și o empatie remarcabilă, vizitând pacientul pe toată durata internării și oferindu-i suport emoțional.
Vă rog să primiți această scrisoare ca o dovadă a recunoștinței mele pentru angajamentul și sacrificiul pe care Pînzariu Iulian le aduce în munca sa.
Vă felicit pentru modul în care ați reușit să îl inspirați, acesta este un rezultat direct al eforturilor și devotamentului dumneavoastră în a construi și a menține o echipă de elită la ISU Botoșani”.
Sergentul major Iulian Pânzariu este unul dintre pompierii care au intervenit în urma unui grav accident petrecut acum o săptămână în zona localității Crasnaleuca.
Gabriel a fost găsit la câțiva metri distanță de mașina în care se afla, rănit și speriat, dar conștient.
„Eu sunt Iulian și am venit să te ajut. Te rog să te calmezi. Tremuri! O să te acopăr cu haina mea până când vin colegii de la ambulanță. Uite, acesta este un guler cervical, și o să ți-l pun la gât. Acum o să îți pansăm rana", i-a spus atunci sergentul major Iulian Pînzariu.
Tată a doi copii, în vârstă de 3 și 11 ani, Iulian știa cum să-i vorbească să-l liniștească.
„Era extrem de speriat. Am stat de vorbă cu el, l-am încurajat și l-am mângâiat pe frunte și pe cap, așa cum fac cu proprii mei copii când suferă. I-am promis că îl voi vizita la spital și să nu îi fie teamă”, a povestit Iulian.
Pompierul l-a asigurat că vor rămâne prieteni și că îl va ajuta cu orice are nevoie pentru a se recupera.
Iulian este doar un exemplu din rândul oamenilor minunați care poartă uniforma de pompier.
”Povestea colegului nostru este un exemplu de compasiune și generozitate pentru toți și ne amintește că micile gesturi de afecțiune pot face o diferență mare în viețile celor din jur”,
mesaj ISU Botoșani.
Pompierii i-au transmis însănătoșire rapidă lui Gabriel și ”îți dorim tot binele din lume!”
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024