„Izvorul Tămăduirii” va fi sărbătorită în chip aparte în 2016 la biserica din municipiul Botoşani ce poartă acest hram. Pentru a marca aşa cum se cuvine momentul părintele paroh s-a deplasat personal la Muntele Athos.
Preotul Ioan Alupoaie a adus de la Sfântul Munte o reproducere fidelă a icoanei „Portăriţa” care o înfăţişează pe Maica Domnului. A fost pictată de părinţii români de la Muntele Athos, iar preotul botoşănean a ridicat-o de la Mănăstirea Iviron, după ce a fost binecuvântată acolo. Icoana a ajuns la Botoşani, însă va putea fi venerată abia începând de joi, 5 mai, de la ora 17:00, când de la intersecţia străzilor Săvenilor – Tudor Vladimirescu va pleca o procesiune prin cartierul Parcul Tineretului care se va finaliza la Biserica Izvorul Tămăduirii.
Potrivit crestinortodox.ro, Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Iviron, cunoscută în toată lumea sub denumirea de "Portariţa", este cea mai iubită şi cinstită icoana din Sfântul Munte Athos. Icoana Maicii Domnului Portăriţa se află în paraclisul cel mic, din partea stângă, imediat ce se intră în curte.
Mănăstirea Iviron se află în partea de nord-est a Sfântului Munte Athos, la ţărmul Mării Egee, ea fiind zidită de regii georgieni până în anul 972, când documentele deja o pomenesc. Mănăstire zidită de georgieni (iviriţi), Ivironul se află astăzi sub conducerea grecilor.
Citeşte şi:
Percheziții și la Botoșani pentru coruperea alegătorilor, sunt căutați influencerii lui Georgescu
Redacția Botoșăneanul
Mar 20, 2025
Producătorii sunt așteptați la Târgul Produselor Locale din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 20, 2025
Țeapa „Adeline” face victime: Cum reușesc hackerii să fure contul de WhatsApp printr-un simplu vot
Redacția Botoșăneanul
Mar 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile