Cinci copii din Arhiepiscopia Iașilor vor beneficia de burse.
Parohia românească „Intrarea Maicii Domnului în biserică” Heilbronn, din Germania, susține la studii în acest an școlar 5 copii care au rezultate foarte bune la învățătură și care provin din familii cu peste 7 copii din județele Iași, Botoșani și Neamț.
Proiectul de susținere la studii a copiilor din familii numeroase este desfășurat de Departamentul Pro Vita din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor și constă în oferirea unei burse lunare de 200 de lei tinerilor cu rezultate foarte bune la învățătură și care provin din familii numeroase, înscrise în programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii ”Sfântul Stelian”.
„Părintele Ciprian Mocanu, parohul Bisericii «Intrarea Maicii Domnului în biserică» Heilbronn, ne este alături în acest proiect încă de anul trecut, atunci când, în urma campaniei de informare și de strângere de fonduri pentru 60 de bursieri pe care i-am propus să-i susținem la studii, părintele ne-a contactat și ne-a zis cu bucurie că dorește să-i susțină el și parohia sa pe doi dintre copii. Anul acesta, părintele Ciprian s-a hotărât să susțină la studii încă trei tineri, astfel cinci copii au bursa asigurată timp de un an de zile de parohia din diasporă. Ne bucurăm că românii din diasporă se gândesc la cei din țară și oferă un sprijin concret pentru educația copiilor din familii numeroase”, a declarat Ioana Dumitrașcu, referent Pro Vita.
Începând cu anul școlar 2021-2022, Departamentul Pro Vita a crescut numărul de burse oferite de la 65 la 100. Proiectele Departamentului Pro Vita pot fi urmărite pe pagina de Facebook Pro Vita Iași sau pe site-ul provitaiasi.ro.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024