Mesajul preotului a stârnit numeroase comentarii, părerile fiind împărțite.
De câte ori vi s-a întâmplat ca, fiind invitați la o nuntă sau la un botez, privirile să vă fie atrase mai mult de fotograful care umblă necontenit prin biserică, ba mai și regizează câteva cadre, pentru ca amintirile mirilor sau ale fericiților părinți să fie cât mai frumoase? Este adevărat și că albumele realizate în astfel de momente sunt mândria familiei.
Un preot a găsit de cuviință să le explice fotografilor care vin la botezuri sau cununii despre cum ar trebui să își facă treaba astfel încât actul spiritual să nu devină o ”ședință foto”.
Așadar, preotul le-a transmis fotografilor că, atunci când se află la o cununie sau un botez, ar fi indicat să nu treacă prin fața mesei unde se oficiază slujba.
”Nu transformați slujba în ședință foto”, a scris preotul Ion Chirvasă.
Preotul a alcătuit și o listă pentru fotografi, spunându-le ”când se folosește aparatul foto”:
-doar la momentele cele mai importante
-nu repetăm fotografia de 5-6 ori pentru același cadru
-ne poziționăm la o distanță rezonabilă față de masa unde se oficiază slujba pentru a nu împiedica buna desfășurare a slujbei.
”Nu distragem atenția (creștinilor sau a preotului slujitor) prin tot felul de mișcări în biserică sau prin ticăitul și blitz-ul aparatelor folosite în esces. Vă rugăm să respectați sfințenia momentului. Arta fotografică este importantă, dar nu trebuie să prejudiciem rugăciunea pentru câteva imagini. Omul trăiește și vizual, dar în primul rând spiritual”, a scris pr. Ioan Chirvasă.
Mesajul preotului a stârnit multe comentarii printre internauți, dar mai ales printre fotografi. Dacă unii s-au arătat iritați de indicațiile primite, numeroși profesioniști în arta fotografică sunt de părere că anumite momente din slujbă trebuie respectate și că fotograful trebuie să se adapteze situației, pentru a nu împiedica buna desfășurare a actului spiritual.
Au fost însă și mulți comentatori care, deși nu sunt din rândul celor care fotografiază la nunți sau la botezuri, au transmis că soluția este discreția, astfel încât și invitații, dar și cei care sunt chemați să își facă treaba, să se poată bucura de momentele slujbei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024