Nemulțumirea vizavi de situația creată a fost transmisă de primarul în cauză printr-un comunicat de presă.
În plină pandemie și în condițiile în care locuitorii comune Concești au nevoie indispensabil de servicii medicale la îndemână, de un cabinet și un medic de familie care să vină în ajutorul acestora în rezolvarea problemelor de natură medicală, constatăm că această comună nu este inclusă în obiectivele actualei guvernări, iar interesele politice sunt mai presus decât bunăstarea vârstnicilor, a copiilor, de fapt a tuturor locuitorilor din Concești.
“În încercarea mea de a obține aprobările necesare deschiderii și funcționării unui cabinet medical în comuna Concești, în ultimii doi ani m-am confruntat cu diverse obstacole ce țin exclusiv de deciziile politice, în condițiile în care avem medici care și-au arătat interesul și disponibilitatea de a veni în comunitatea noastră și de a desfășura activitatea ca medic de familie, mai mult, avem și spațiu disponibil pentru un cabinet.”
Costel Nazare, primarul Comunei Concești.
Instituțiile statului se contrazic, atât prin adresa primită în noiembrie 2020 de la Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani care scoate în evidență faptul că există un loc disponibil pentru un medic de familie în comuna Concești, dar și prin adresa primită de la Colegiul Medicilor Botoșani care atestă faptul că din 12.07.2019 a fost avizat un punct de lucru al Societății Medas SRL în Concești.
“Surprinzător este faptul că în registrele Colegiului Medicilor Botoșani există un cabinet de medicină de familie la nivelul comunei. Din păcate, acest cabinet există doar pe foaie, și nu fizic, deoarece medicul responsabil, Dr. Câmpanu Liviu, nu a avut nici o activitate medicală în Comuna Concești. Ce mă intrigă este faptul că locuitorii din această comună sunt privați de niște drepturi esențiale și anume dreptul la servicii medicale. Nu ar trebui să fie nevoiți să parcurgă kilometri întregi până la cel mai apropiat cabinet, dacă în comună, conform Casei de Asigurări de Sănătate Botoșani, există un loc disponibil pentru un medic de familie. Sunt confuz cu privire la ambiguitățile și contrazicerile dintre cele două adrese primite de la instituțiile în cauză și solicit rezolvarea acestui aspect cât mai urgent!”
a mai declarat Costel Nazare
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024