Eveniment important pentru un primar botoșănean care s-a supus unei diete drastice.
Dumitru Chelaru, primarul comunei Pomârla a slăbit 20 de kilograme pentru un meci amical cu omologii din Republica Moldova.
Evenimentul sportiv desfășurat sub egida „Uniți prin fotbal” a fost organizat în An Centenar. Primarii au jucat fotbal la Chișinău, pe un teren sintetic ce aparține Clubului Sportiv.
„Primari din România, Sibiu, Olt, Cluj, Neamț, Botoșani, Iași, Mureș, din toate zonele. Am avut o înfruntare cu cei din Republica Moldova cu ocazia Centenarului Unirii. Ne-am unit noi din toată țara, s-au unit și moldovenii și ne-am înfruntat amical la Chișinău”,
Dumitru Chelaru, primarul comunei Pomârla
Pregătirile pentru acest meci în care Dumitru Chelaru a fost organizator au început de mai multe luni de zile.
Pe toate planurile.
„Pentru înfruntarea asta am slăbit 20 de kilograme. Știam de șase luni și a fost cam greu, la terenul mare, e greu de suportat 90 de minute de alergare dar eu am slăbit special pentru asta, am cu 20 – 21 de kilograme mai puțin față de acum șase luni”,
Dumitru Chelaru, primarul comunei Pomârla
„Joc pe postul de mijlocaș stâng, suntem un trio de foști fotbaliști, eu am jucat în Divizia B, avem un primar de la Cluj care a jucat la CFR, în divizia A, mai avem unul de la Caraș Severin care a jucat la Poli Timișoara și restul sunt călători de pian. Dar avem și câțiva buni în lot, mijlocul este de foști sportivi”,
Dumitru Chelaru, primarul comunei Pomârla
Partida s-a încheiat la egalitate, scor 5-5.
Pentru echipa României au marcat: Tiberiu Zelenc 2 goluri (primarul comunei Mica – Cluj), Dumitru Chelariu (Pomârla – Botoșani), Sorin Toma (Movileni – Olt) și Paul Mursa (Plugari – Iași).
Va fi și un meci retur care se va juca la Brașov.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile