S-a întâmplat sâmbătă, 6 august 2022.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Hlipiceni, au oprit pe drumul județean DJ 282, un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din comuna Albești.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule iar asigurarea RCA este expirată.
În cauză conducătorul autoturismului a fost sancționat contravențional cu suma de 2.000 de lei, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani, din comuna Mihai Eminescu. În urma verificărilor s-a constatat faptul că autorizația de circulație provizorie este expirată.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Botoșaniul devine centru al excelenței matematice: Olimpiadă cu sute de elevi din toată țara
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
ASTĂZI: Muniție distrusă de pirotehniștii de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Nova ApaServ, anunț important pentru agenții economici
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile