Un jandarm care se antrena la o sală de fitness din municipiul Dorohoi în după-amiaza zilei de marţi, 2 februarie 2016, a intervenit pentru prinderea unui tânăr pe care administratorul sălii îl observase în timp ce căuta prin hainele şi bagajele clienţilor, cu scopul evident de a sustrage bunuri personale aparţinând acestora.
A fost solicitată telefonic prezenţa unui echipaj de jandarmi şi, până la sosirea acestuia, omul legii l-a oprit pe tânărul de 17 ani la ieşirea din vestiar, cerându-i să aştepte câteva minute.
Echipajul de jandarmi a sosit în timp scurt, iar la controlul rucsacului pe care acesta îl avea a fost găsit un ceas în valoare de aproximativ 600 de lei, care nu îi aparţinea. De asemenea, jandarmii au mai găsit şi o pereche de pantofi sport din piele, ascunsă în spatele centralei termice din vestiar. Tânărului i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, iar bunurile sustrase de acesta au fost restituite proprietarilor.
Două mașini izbite la Lebăda, bărbați duși imediat la spital
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Mașină din Botoșani implicată într-un carambol: Patru adulți și doi copii răniți
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Un mort și patru răniți la locul de muncă, anchete declanșate de ITM
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
ANUNȚ Primăria Botoșani privind solicitarea pentru emiterea acordului de mediu
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile