La doar 15 ani, puștiul este un fenomen al sportului românesc şi are toate atuurile să devină unul dintre cei mai cunoscuţi sportivi ai lumii.
Manuel Stoica, legitimat la secţia de lupte greco-romane a Clubului Sportiv (CS) Botoşani, descoperit de Marcel Grigore are o poveste aparte. Ruşinos, timid şi tăcut în viaţa de zi cu zi, copilul, care se trage dintr-o familie săracă de etnie romă, se transformă într-un adevărat campion atunci când ajunge pe saltea.
„Eu nu-s rom. Eu sunt ţigan. Nu mi-e ruşine. Mă mândresc că sunt ţigan. Nu am simţit niciodată că sunt marginalizat. Ba din contră. De mic am avut mulţi prieteni, cei mai mulţi români, aşa cum le spun eu. Jocul meu preferat era fotbalul cu românii”, spune Manuel.
În opt ani de lupte greco-romane a adunat „trei kilograme” de medalii, atât cântărind cele 50 de medalii câştigate de când a început să practice sportul.
„Uitaţi-vă bine la el. Aveţi în faţă unul dintre cei mai mari campioni ai României! E născut pentru lupte”, spune Marcel Grigore, cel care este mai mult decât un simplu antrenor.
Este cel care l-a luat sub aripa sa protectoare în urmă cu opt ani, atunci când l-a văzut pe holurile Şcolii Generale nr. 3, într-o pauză, mergând în mâini.
„Mergeam în mâini pe holul şcolii, pe iarbă pe lângă şcoală, peste tot. Era cea mai mare plăcere a mea, cea mai mare distracţie. M-a văzut domnul profesor şi mi-a spus să vin la lupte, la sală. Prima zi în care m-am dus la sală mi-a schimbat destinul. De atunci, viaţa mea e legată de sală, de lupte. De atunci lupt să fiu cel mai bun”, spune Manuel Stoica.
Din clasa I, şi până acum, în clasa a IX-a, la Liceul cu Program Sportiv (LPS), nu a fost concurs la care Manuel să participe şi să nu se întoarcă acasă cu o medalie. De cele mai multe ori de aur.
„Nu ştiam că voi ajunge atât de bun. Am luat-o ca pe o distracţie. Toate medaliile sunt importante, însă cel mai bun rezultat al meu este fără medalie. E locul cinci pe care l-am obţinut la Campionatul European din Suedia. Am avut medalia în mână, însă am pierdut-o în ultimul minut. Am fost neatent şi lipsa de experienţă la concursuri de o asemenea anvergură şi-a spus cuvântul. Mă revanşez anul viitor. Nu rămân dator. Fiind copil, am mers cu dispensă la acest European de cadeţi. Am avut emoţii mari, însă am simţit cu adevărat că sunt sportiv, că sunt apreciat. Am reprezentat România”, spune vizibil marcat de emoţii Manuel.
Cu mândrie susţine că anul acesta s-a creştinat, cel care a făcut-o fiind nimeni altul decât Marcel Grigore, antrenorul care ţine la Manuel în egală măsură ca la cei doi fii ai săi.
„I-am promis că după Campionatul European, indiferent de rezultat, îl botez. Şi am făcut-o! L-am luat şi i-am spus să-şi aleagă ce vrea el că-i iau tot. Şi-a luat de îmbrăcat. Doar de îmbrăcat, nimic altceva. Ţin la el ca la copiii mei. I-am spus: Manuel, tu numai prin sport ai să devii cineva, ai să reuşeşti în viaţă şi ai să ajungi cunoscut. Tot ce-ţi cer este să mă asculţi, pentru că disciplina e pe primul loc. Îmi place că a înţeles că fără şcoală nu va face nimic şi de asta munceşte. Munceşte mult. Şi la sală şi la şcoală”, afirmă Marcel Grigore.
Acasă la antrenor, acolo unde de multe ori mănâncă, se joacă cu copiii acestuia sau chiar se antrenează pe saltea, Manuel ţine tot ce are mai de preţ, tot ce a câştigat prin muncă. Toate medaliile, toate trofeele, diplomele, distincţiile câştigate în cei opt ani de lupte.
„Acasă nu am unde să le ţin. Nu am loc unde să le pun şi nu vreau să le pierd. E munca mea. E tot ce am pe lumea asta. Acasă avem doar două camere unde de cele mai multe ori ne strângem şi 12-14. Fraţii, cumnatele, verişoarele, verişorii şi mama care are grijă de noi toţi”, spune, cu lacrimi în ochi, puştiul.
„Manuel e salvarea noastră. Nu am aur, nu am nimic. Am doar copii minunaţi şi sunt mândră de ei. Pe Manuel l-am crescut singură. M-am despărţit de tatăl său când el era mic. Îi cresc aşa cum pot, numai eu ştiu cum o fac, dar o fac curat. Nu facem prostii. La masă se strâng şi câte 12-14 suflete. Se duce imediat oala de mâncare. Mie nu-mi trebuie să mănânc. Dacă îi văd pe ei că se satură, mă satur şi eu”, spune Viorica, mama tânărului.
„A mers la şcoală, a învăţat…E ambiţios! L-am învăţat numai de bine şi el a înţeles, a stat departe de prostii. I-am şi spus că, dacă vreodată îl văd că fumează, că bea, că se droghează sau că face alte prostii îl trimit de acasă, nu-l mai primesc”, spune tanti Viorica, strângându-şi la piept campionul.
Copilul spune că nu a primit niciodată un cadou de Crăciun, dar cu siguranţa are unul în minte.
„Eu nu am primit nimic niciodată de Crăciun. Din când în când am mai primit dulciuri. Nu ştiu ce mi-aş dori acum, pentru că eu niciodată nu am cerut nimic. Vreau să obțin o medalie la Jocurile Olimpice”, încheie sportivul al cărui ţel este să-l depăşească pe idolul său Alin Alexuc, să devină cel mai bun din lume la categoria sa şi să obţină o medalie la Jocurile Olimpice.
(Sursa: Libertatea)
