Când a comis furtul din sediul Ambulanţei, bărbatul abia fusese eliberat din Penitenciarul Botoşani.
Un hoț recidivist din Vatra Moldoviței a fost ridicat de polițiști în baza unei sentințe definitive prin care a fost condamnat la executarea a 2 ani și 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Viorel L. a fost condamnat pentru un furt comis din sediul Serviciului de Ambulanță Suceava, cu precizarea că la data respectivă era deja recidivist, eliberat de puțină vreme din Penitenciarul Botoșani.
În luna ianuarie a acestui an, pe timp de noapte, un individ a pătruns în dormitoarele de la Serviciul de Ambulanță, de unde a furat telefonul de serviciu al unui șofer. Hoțul a mai luat atunci dintr-o ambulanță deschisă și un aparat GPS și un registru privind evidența substanțelor stupefiante.
Potrivit Monitorul de Suceava, hoțul a fost prins ulterior de judiciariștii de la Biroul de Investigații Criminale Suceava, care au organizat un flagrant pentru prinderea acestuia cu telefonul asupra sa.
Viorel L., în vârstă de 36 de ani, din Vatra Moldoviței, era eliberat condiționat înainte de termen.
Luni, 22 noiembrie, după ce sentința Judecătoriei Suceava a rămas definitivă, bărbatul din Vatra Moldoviței, care era deja supravegheat de polițiștii de la Biroul Supravegheri Judiciare, a fost identificat, reținut și transportat sub escortă la Penitenciarul Botoșani, unde va executa pedeapsa de 2 ani și 6 luni de închisoare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ACUM: Atmosferă de așteptare în sediul PSD, se așteaptă primele exit-poll-uri – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Angajat al unui local public din Botoșani AMENDAT de polițiști în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024