Un individ s-a ales cu o pereche de cătuşe, după ce a fost acuzat că a siluit o persoană.
Procurorii suceveni au reţinut un recidivist, el este acuzat că a comis un viol pe stradă, chiar înainte de Crăciun.După viol, individul i-ar fi luat şi telefonul victimei. Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Cristi Virgil Hotea, pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi viol.
Anchetatorii au precizat că, pe data de 23 decembrie 2016, la ora 21.30, individul a acostat-o pe persoana vătămată F.B., din municipiul Rădăuţi, în timp ce aceasta mergea pe strada Calea Cernăuţi, după care, sub ameninţări, ar fi dus-o pe o alee şi, prin constrângere, a întreţinut raporturi sexuale cu aceasta, până la ora 23.30.
Oamenii legii au adăugat că, ulterior, prin ameninţări, i-a luat victimei şi telefonul mobil şi a fugit într-o direcţie necunoscută. În urma incidentului, victima a suferit leziuni pentru care a necesitat două-trei zile de îngrijiri medicale.
„Faţă de inculpatul Hotea Cristi Virgil a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta fiind prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. La baza propunerii de arestare preventivă au stat şi datele ce caracterizează persoana inculpatului şi persistenţa sa infracţională, acesta fiind condamnat în cursul anului 2006 de către Tribunalul Botoşani la o pedeapsă rezultantă de şapte ani şi şase luni de închisoare, pentru comiterea mai multor infracţiuni de tâlhărie”, a declarat procurorul Andrei Sebastian Bucşa, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
Agresorul, spun procurorii, fusese liberat condiţionat pe parcursul anului 2009, rămânând cu un rest de executat de 839 de zile de puşcărie şi săvârşind astfel faptele din această cauză în stare de recidivă.
839 de zile mai avea de executat agresorul dintr-o altă pedeapsă, conform anchetatorilor
„Faţă de inculpatul Hotea Cristi Virgil a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta fiind prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă” – procurorii
(Sursa: Ziarul Evenimentul)
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024