În luna decembrie, regizorul a trăit un moment unic în viața de peste 55 de ani: a fost distins cu Premiul Academiei Române.
La începutul lunii decembrie 2022, Academia Română a decernat premiile pentru cele mai valoroase creații științifice și artistice realizate în anul 2020. Evenimentul s-a desfășurat în Aula Academiei Române, în prezența membrilor Adunării Generale.
Regizorul Cristi Puiu s-a numărat printre laureații Premiilor Academiei Române pentru anul 2020. La secţiunea Artele Spectacolului, acesta a obținut Premiul „Aristizza Romanescu” pentru filmul „Malmkrog”.
”Copilul teribil al filmului românesc”, așa cum a fost de nenumărate ori numit, Cristi Puiu nu se sfiește să se considere botoșănean, deși s-a născut în București, pe 3 aprilie 1967. Cu tată și patru bunici născuți în nordul moldav, nu este de mirare că regizorul se revendică – și o face cu mândrie și asumată origine – a fi botoșănean.
Emil, tatăl regizorului, născut în comuna Roma, judeţul Botoşani, avea să fie șef de inventar la Spitalul Colentina din București. Acolo, în Capitală, și-a găsit tot o botoșăneancă destoinică, pe Iuliana, Cu origini în Nicșeni, Iuliana a devenit învățătoare. Cristi Puiu și cei doi frați (Florentina și Iulian) au copilărit în Botoșani, pe strada Luceafărul 78, în mahalaua pitorească unde locuiau bunicii din partea mamei. Nu este de mirare că, atunci când este întrebat despre rădăcinile sale, Cristi Puiu rosteşte apăsat: ”Moldovean get-beget, cu părinții din Botoșani”.
Recent, într-o emisiune televizată, regizorul Cristi Puiu a dezvăluit mai multe despre cei patru bunici.
”Toți bunicii sunt din Botoșani”, a punctat regizorul în interviul acordat Metropola TV.
”Toți bunicii” lui Cristi Puiu sunt identificați astfel: ”Bunelul și Bunica sunt părinții mamei, iar Mamaia și Tataia sunt părinții tatei”.
Doi dintre bunici au părăsit Botoșaniul după război, într-o perioadă extrem de dificilă pentru România. În 1940 se născuse Emil, tatăl lui Cristi. Pentru că vremurile erau din ce în ce mai dificile, după nașterea copilului, Tataia a plecat la București pentru a face rost de bani.
”A lăsat-o pe Mamaia la Botoșani cu tatăl meu, care se născuse acolo în 1940, în comuna Roma, și el a venit la București. Lucrurile nu s-au întâmplat așa cum s-ar aștepta un om de azi, a fost un moment greu. Tataia a venit la București imediat după război, puțin înainte de foametea din 1946. Apoi, în 1948, a venit și mamaia la București cu tatăl meu”, a povestit Cristi Puiu.
Amănunte pe care regizorul avea să le afle mai târziu, chiar de la Mamaia. Puțin câte puțin, cu greu peste greu, și-au făcut un rost în București.
”Tataia era portar la Rapsodia Română, așa a ajuns să intre în contact cu fel de fel de staruri ale muzicii populare, era și foarte mândru din acest motiv. Iar Mamaia garderobieră la Biblioteca Academiei. Locuiau în vecinătatea Căii Victoriei”, spune mai departe Cristi Puiu.
La Botoșani rămăseseră ceilalți doi bunici, destinul lor nefiind nici pe departe unul ușor.
”Bunelul a căzut prizonier pe front, când l-au eliberat a venit pe jos din Ucraina. O poveste care îmi place mult de tot este că atunci când l-au eliberat, pe drum, tata a găsit într-o casă bombardată o mașină de cusut Singer. A zis că o ia pentru bunica. A pus-o în raniță, mergea pe jos, mașina de cusut era foarte grea. A dus-o câțiva km și a lăsat-o într-un alt sat, nu a mai adus-o acasă. Asta e definiția României, mă gândeam eu, a familiei noastre. Ne definește chestia asta: munca în zadar”, povestește regizorul cu rădăcini botoșănene.
Recunoaște că provine dintr-o familie de oameni simpli, care nu au intrat niciodată în partid.
”După Revoluție, pentru că m-a marcat într-o manieră foarte violentă povestea asta a deținuților politici despre care nu știam nimic, am căutat să văd dacă am avut rude în pușcăriile comuniste. Pe vremea lui Ceaușescu nu aveam treabă nici cu istoria comunistă, nici nu aveam preocupări legate de istoria familiei. Dar mai târziu, când am aflat, m-a destabilizat definitiv ce s-a întâmplat atunci, am aflat că am avut vecini care au trecut prin pușcării, făcuseră Piteștiul”, spune Cristi Puiu.
Amintirile cu bunici sunt și de la Botoșani, și de la București. De la ”borșul excepțional” făcut de Tataia până la blândețea ”ca de sfântă” a bunicii de la București. Într-o notă umoristic-afectuoasă, regizorul își amintește și că, în vremea copilăriei, nu de puţine ori fraţii Puiu (Cristi, un frate și o soră) făceau ”clasamentul” bunicilor.
”Tataia gătea și o făcea foarte bine. Un borș excepțional. Era destul de autoritar. Iar de Mamaia îmi amintesc de fiecare dată ca de o sfântă. O femeie foarte credincioasă, care ne-a protejat mereu. Eu, cu fratele și cu sora mea, am făcut și un clasament al bunicilor, care sunt cei mai mișto. Au ieșit, în ordine, Mamaia de la București și Bunelul de la Botoșani și apoi Tataia de la București și Bunica de la Botoșani pe locuri codașe, nici măcar pe locul doi. Pentru că erau amândoi foarte autoritari. Poți să fii autoritar, dar să fie un sens în autoritate”, a încheiat Cristi Puiu.
(Foto: captură MetropolaTV)
