Cu toate că proprietarii erau acasă în momentul izbucnirii incendiului, aceștia au observat flăcările târziu.
O familie din Botoșani a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu. S-a întâmplat astăzi, la prânz, la Tudora.
Solicitați să intervină, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Tudora.
Incendiul a fost stins în limitele găsite.
Au fost protejate alte construcții din gospodărie, dar și casa vecinilor. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit.
Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:
- verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;
- nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;
- la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
- verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;
- nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;
- instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;
- amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.
Călătorie în trecut: Imagini cu orașul Botoșani de odinioară
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Artistul care era să moară la Botoșani se desparte după două decenii de căsătorie
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Vizibilitate redusă pe mai multe drumuri din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Percheziții ale Poliției Botoșani acasă la afaceriștii de sezon
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile