Pe 13 decembrie 2024, comuna Roma din județul Botoșani a celebrat o aniversare deosebită: doamna Olaru Elisabeta, născută în comuna Leorda pe 13 decembrie 1924, a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani.
Viața doamnei Elisabeta este o adevărată lecție de curaj și devotament. Deși a trecut prin multe încercări, inclusiv pierderea celor trei fii, aceasta a continuat să aducă bucurie celor din jur și să se implice activ în comunitate, lucrând atât în cadrul Cooperativei Agricole de Producție, cât și în croitorie. Munca sa neobosită și bunătatea au făcut-o un model de respect pentru întreaga comunitate.
Primăria Comunei Roma, prin mesajul postat pe pagina de Facebook a primarului, a transmis cele mai calde urări doamnei Elisabeta, subliniind rolul important al acesteia în viața localității și aprecierea pentru familia Apotrosoaie, care i-a fost un sprijin constant.
„La mulți ani binecuvântați, doamnă Elisabeta! Vă mulțumim pentru tot ce ați oferit familiei și comunei noastre! Respect și admirație!” este mesajul transmis de primarul comunei Roma, Florin Câșlariu, care a publicat acest omagiu pe rețelele sociale.
Cu ocazia acestei aniversări, întreaga comunitate din Roma i-a adus un omagiu doamnei Olaru, un simbol al puterii și iubirii de viață.
Un cunoscut antrenor din Botoșani s-a stins din viață: A modelat și șlefuit talente
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Două șoferițe s-au izbit cu mașinile într-o intersecție din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
TRAGEDIE: Un tânăr de doar 23 de ani din Botoșani a murit în Olanda
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Gabriela Erdic
Feb 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile