Trăim vremuri în care salariile bugetarilor au crescut considerabil și mai toți salariații din sistemul privat doresc să lucreze la stat din acest motiv. Ei bine, un șef de instituție de la Botoșani a acumulat venituri în anul 2018 din trei locuri.
Este vorba despre Gabriel Hârtie, șeful educației botoșănene. Inspectorul școlar general și-a completat declarația de avere pentru anul 2018, fiind postată pe site-ul Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ).
Iar, la capitolul venituri din salarii, Gabriel Hârtie a completat trei rubrici.
Iată veniturile obținute în anul 2018:
- 74.806 lei de la Inspectoratul Școlar Județean
- 4.937 lei de la Liceul cu Program Sportiv
Și asta nu e tot, conform declarației de avere, a mai încasat o sumă în valoare 15.846 lei, tot de la IȘJ, pentru că a fost expert proiect POCU - Programul Operațional Capital Uman.
Vorbim de un total de 95.589 lei, bani câștigați într-un an de Gabriel Hârtie, la care se adaugă și venitul anual al soției în valoare de 30.390 lei.
Ca mai toți angajații de la stat și-a mărit substanțial bugetul familiei. Astfel, dacă comparăm declarația de avere din anul 2018 cu cea din anul 2017, putem observa că inspectorul școlar a încasat în 2018 cu aproape 30.000 lei fîn plus ață de anul precedent.
Ce-i drept, în anul 2017 nu a încasat bani și de pe urma proiectului POCU. Și practic a avut doar două surse de venit, respectiv salariul de la IȘJ și cel de la LPS Botoșani.
Gabriel Hârtie nu a mai făcut vreo investiție în materie de autoturisme. Încă de la declarația din anul 2017 a menționat că deține un autoturism marca Citroen Berlingo și un Volkswagen Tiguan. Inspectorul școlar general de la Botoșani deține împreună cu soția sa Claudia două apartamente, unul cumpărat în 2015 și un altul, din 2013 cu rezervare drept de uzufruct viager.
Gabriel Hârtie este la bază profesor de educație fizică. El este membru PSD și a fost susținut politic pentru funcția de conducere de la Inspectoratul Școlar Județean, după candidatura Mihaelei Huncă în Parlamentul României.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024