Raportul senatorilor jurişti asupra cererii Direcției Naționale de Anticorupție de arestare a lui Dan Şova a fost retrimis la Comisia juridică din Senat, după ce senatorul din Botoșani Doina Federovici a refuzat să semneze documentul, titrează Adevărul.
Social-democrata a refuzat să semneze raportul comisiei din care face parte, pe motiv că în document nu s-ar fi regăsit toate declaraţiile pe care Dan Şova le-a făcut, la audierile în faţa forului. Drept urmare, decizia Senatului în cazul cererii DNA de arestare a lui Şova a fost amânată pentru miercuri, când în plen se va vota şi cererea similară referitoare la fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov. Potrivit procedurii, urmează ca PSD să ceară Biroului Permanent al Senatului retrimiterea raportului către Comisia juridică, pentru ca acesta să fie completat.
Ulterior, raportul va fi înaintat plenului Senatului. Procurorii DNA au cerut senatorilor, săptămâna trecută, încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu în dosarul companiilor energetice Turceni şi Rovinari. Procurorii susţin că Şova ar fi ordonat distrugerea hard-disk-urilor de la casa de avocatură pentru a-şi ascunde urmele şi că, lăsat în libertate, ar periclita în continuare ancheta.
CITEȘTE.
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024