Ținută în sărăcie în ultimii 30 de ani, deceniile de nepăsare și-au lăsat adânc amprenta pe regiunea de nord-est a României, Moldova. Implicit, și pe Botoșani.
Este regiunea care nu are niciun kilometru de autostradă, dar are un sfert din toate drumurile pietruite ale țării.
Statisticile culese din documentele Institutului Național de Statistica arată radiografia unui dezastru economic și social care au făcut din Moldova o regiune marginalizată de civilizație, arată ziare.com într-un studiu.
Din cei aproape 86.400 de kilometri de drumuri publice pe care-i are România, cea mai mare parte a lor este în regiunea de Nord-Est, adică în Moldova, potrivit statisticilor pe 2019 provenite de la INS.
Această regiune istorică contorizează 14.909 km, cu 2.000 de km mai mult decât următoarea regiune, Sud-Muntenia. Cu toate acestea, Moldova este regiunea cu cel mai neperformant sistem de drumuri publice pentru că nu are nici măcar un kilometru de autostradă.
Prin regiunea nord-est, din cei 17.873 de km de drumuri naționale trec 2.665 de km, adică undeva sub 15% din total. La partea de drumuri județene și comunale, din totalul de 68.518 km cât sunt la nivel național, 12.244 de km trec prin Moldova, iar modernizați sunt doar 3.885 de km, adică undeva la o treime din drumuri au "suferit" o formă de modernizare.
Revenind la cei 6.385 de km de drumuri "modernizate" ale Moldovei, 5.817 km erau cu îmbrăcăminți asfaltice de tip greu și mijlociu, cu îmbrăcăminți din beton ciment-565 km și alți 3 km pavați cu piatră cioplită. Mai mult, din km modernizați, 2.483 km aveau deja durată de serviciu depășită. Și la capitolul drumurilor cu îmbrăcăminți ușoare rutiere, din 2.876 km, 904 km aveau durată de serviciu depășită.
În schimb, Moldova se mai lăuda cu faptul că are un sfert din drumurile pietruite ale patriei. Mai precis, din cei 17.831 km de drumuri pietruite, 4.256 km se află în regiunea de nord-est. Iar din cei 9.029 km de drumuri de pământ din România, 1.392 km se află aici.
Drumuri europene: Suceava (259 km), Bacău (171 km), Iași (161 km), Vaslui (103 km), Botoșani (58 km), Neamț (44 km).
La drumuri pietruite: Suceava (912 km), Bacău (801 km), Neamț (739 km), Botoșani (691 km), Iași (578 km), Vaslui (535 km).
La drumuri de pământ: Botoșani (437 km), Bacău (232 km), Iași (229 km), Vaslui (219 km), Suceava (176 km), Neamț (99 km).
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024