Un botoșănean care s-a urcat băut la volan și a provocat un accident rutier a sperat că nu va fi identificat de Poliție.
Accidentul s-a petrecut ieri, 20 februarie 2019.
Poliţiştii oraşului Ştefăneşti au fost sesizaţi de un bărbat din comuna Durneşti cu privire la faptul că un bărbat de 37 de ani din aceeaşi localitate, în timp ce conducea autoturismul pe drumul comunal, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu gardul locuinţei sale, după care a părăsit locul faptei.
Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 37 de ani, a fost identificat de poliţilti la domiciliul său din comuna Durneşti. Deşi emana halenă alcoolică, acesta a refuzat testarea alcoolscopică şi recoltarea de probe biologice de sânge.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la recoltarea probelor biologice de sânge, urmând a se propune o soluţie procedurală.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024