Un șofer de 34 de ani, din Botoșani, a fost oprit pentru un control de un echipaj de Poliție.
Patru bărbați din Sri Lanka au fost prinși la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota în timp ce încercau să iasă ilegal din țară, ascunși într-un microbuz, între bagaje. Microbuzul, înmatriculat în România, era condus de Ion V., în vârstă de 34 de ani, din judeţul Botoşani.
În timpul controlului efectuat asupra autovehiculului, polițiştii de frontieră au descoperit, ascunși în compartimentul de marfă al microbuzului, între bagaje, patru bărbați.
„Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 25 şi 37 de ani, care au intrat legal în România. Bărbaţii au declarat că au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă în Spaţiul Schengen și nu îndeplineau condițiile legale pentru a călători într-un stat din vestul Europei“, a informat Poliția de Frontieră.
Poliţiştii de frontieră au întocmit în acest caz acte de urmărire penală pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferul român este cercetat pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. (Sursa: Actualitati – Arad)
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024