Un tânăr din Suceava, care a avariat intenţionat cu maşina un Logan al Poliţiei, după o urmărire de la Tudora - Botoşani şi până la Lespezi - Iaşi, a fost condamnat de Judecătoria Botoşani la o amendă penală de 1.000 de lei.
Procurorii au făcut apel împotriva acestei sentinţe, considerând că pedeapsa este prea mică, astfel că un verdict final în acest caz va fi dat de Curtea de Apel Suceava.
Faptele suceveanului s-au petrecut în seara zilei de 4 iunie 2016, când poliţiştii din comuna Tudora i-au făcut semn să oprească unui şofer care conducea un Mercedes C220, care circula pe drumul judeţean care străbate comuna. Cel de la volan a ignorat însă semnalele poliţiştilor şi a plecat în trombă, poliţiştii plecând în urmărire cu autospeciala Dacia Logan. Goana nebună a continuat până în localitatea Lespezi, din judeţul Iaşi, unde şoferul Mercedesului a intrat pe un drum sătesc. Poliţiştii au avut meritul că nu i-au pierdut urma, în ciuda diferenţelor dintre maşini, identificându-l pe fugar într-un garaj.
S-a izbit în Loganul poliţiştilor, avariindu-l serios
Din cercetările efectuate ulterior a rezultat că atunci când poliţiştii au coborât din autospeciala de serviciu pentru a cerceta zona, fugarul a pornit brusc Mercedesul, iar pentru a putea ieşi din garajul respectiv s-a izbit de două ori în autospeciala poliţiei, mutând-o pur şi simplu din loc, după care a pornit în viteză spre judeţul Suceava. Poliţiştii nu au mai avut cum să continue urmărirea, Loganul de serviciu fiind avariat în partea stângă. Ancheta care a urmat a scos la iveală că Mercedesul cu pricina era deţinut în baza unui contract de comodat de Ionuţ Şeucaliuc, în vârstă de 30 de ani, din comuna Şerbăuţi, informează Monitorul de Suceava.
La vremea respectivă, tânărul a fost amendat pentru faptul că nu a oprit la semnalele poliţiştilor şi lăsat fără permis pentru 30 de zile. Alte nereguli sau infracţiuni nu au mai fost probate faţă de acesta. În dosar, anchetatorii au expertizat Mercedesul şi au stabilit, fără dubii, că acesta a avariat maşina poliţiei. Totodată, au fost identificate imagini de pe camerele de supraveghere şi martori.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean s-a constituit parte civilă în dosar cu suma de 5.839,91 de lei. Instanţa a constatat achitarea integrală a prejudiciului. Inculpatul a cerut în timpul procesului ca judecata să aibă loc în procedura recunoaşterii vinovăţiei, în baza probelor administrate la urmărirea penală pe care le cunoaşte şi pe care nu le contestă. Prin urmare, magistraţii Judecătoriei Botoşani l-au condamnat la plata unei amenzi penale de 1.000 de lei, reprezentând echivalentul a 100 de zile-amendă (10 lei ziua amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, dar Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a formulat apel.
Conform Codului Penal, distrugerea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
ULTIMA ORĂ: Valeriu Iftime anunță demiterea directorului de la Nova Apaserv
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Aproape 40 de șoferi lăsați fără permis în urma acțiunii BLOCADA
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Cea mai lungă vacanță din ultimii ani: Concediul de Revelion al bugetarilor, prelungit
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024