Probleme pentru un șofer care a fost oprit la Vama Stânca.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, ascunsă asupra unui cetăţean moldovean, o carte de identitate românească falsă care urma să fie folosită în Germania.
În data de 9 iunie 2019, în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un autoturism care se deplasa spre Germania, G.V., cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 20 de ani.
La controlul de frontieră, în momentul solicitării documentelor de identitate, colegii noștri au descoperit asupra bărbatului o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia unei alte persoane.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză este fals.
Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a primit documentul de la un conațional cu scopul de a-l preda unei alte persoane în Germania, fără a avea cunoştinţă că documentul este fals.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Fast and Furious pe drumurile din Botoșani: CE viteză a fost înregistrată în județ
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Divorț marcat de violență: Botoșăneancă amenințată cu moartea de soț
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
APIA Botoșani: ANUNȚ privind stadiul autorizării plăților aferente anului de cerere 2024
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile