Neatenția conduce adeseori la necazuri, accidente și bătăi de cap.
Șoferii aflați în tranzit prin Fălticeni provoacă săptămânal accidente în municipiu, iar unii dintre ei ajung în postura de victimă. Luni dimineața un nou accident a fost provocat de un botoșănean. Era șofer și a devenit victimă în același timp.
Aflat la volanul unui BMW Seria 3, bărbatul a scăpat mașina de sub control la ieșirea din Fălticeni spre Horodniceni.
Șoferul venea de la Iași și se îndrepta spre Suceava. Era ora 7 dimineața când circula pe strada Sucevei, carosabilul fiind umed. În dreptul celui de-al doilea sens giratoriu, botoșăneanul a pierdut controlul automobilului, a pătruns pe contrasens și s-a dus direct într-un stâlp de iluminat aflat la marginea șoselei. Impactul frontal cu stâlpul din beton a provocat avarii serioase mașinii premium.
În automobil nu se aflau alte persoane. Conducătorul auto a fost de două ori norocos, pentru că putea lovi un alt participant la trafic, dar și pentru faptul că medicii i-au spus că nu necesită internare. El acuza dureri la spate și picioare.
Până la sosirea echipajului de Ambulanță, doi polițiști locali i-au acordat botoșăneanului primului ajutor. Potrivit Cronica de Fălticeni, automobilul era echipat cu anvelope de iarnă, iar șoferul nu consumase băuturi alcoolice.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Trei jucători propuși de Becali la FC Botoșani, Iftime a ales doar unul
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Adio, colega de bancă: Elevii vor trebui să se rotească periodic în sălile de curs
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Sergiu Bălășcău
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile