În ultima perioadă au fost identificate tot mai multe situații în care șoferi sau alte persoane implicate în accidente rutiere nu au sesizat poliția cu privire la evenimente și au încercat soluționări amiabile neconforme procedurilor și normelor rutiere.
Și în cursul zilei de ieri, la data de 29 octombrie 2022, ora 23:45, ofițerul de serviciu din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni a fost sesizat de triajul Spitalului municipiului Botoșani Fălticeni, despre faptul că la unitatea medicală s-a prezentat un bărbat de 61 ani, din comuna Slatina, județul Suceava, care a precizat că a fost implicat într-un eveniment rutier pe raza comunei.
Echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni – Compartimentul Rutier, s-a deplasat la fața locului și a stabilit că în jurul orei 18:00, un bărbat din comuna Șendriceni, județul Botoșani, în timp ce conducea autoturismul pe D.J.209 A, pe raza comunei Slatina, județul Suceava, din direcția Găinești către Mălini, l-a surprins și accidentat ușor pe bărbatul de 61 ani, care a pătruns pe partea carosabilă prin loc nepermis.
După producerea accidentului șoferul a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție, fiind ulterior identificat și condus la sediul Poliției Fălticeni.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului, care a fost transportat cu o mașină de ocazie la Spitalul Fălticeni și nu a rămas internat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 196 al. 2 și 3 din C.P. și ”părăsirea locului accidentului”, faptă prev. și ped. de art. 338 alin. 1 din C.P, care va fi soluționat procedural de lucrători din cadrul Compartimentului rutier Fălticeni.
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava reamintesc obligaţiile pe care le au conducătorii auto în situaţia producerii unui eveniment rutier, pe un drum deschis circulaţiei publice sau care şi-a avut originea într-un asemenea loc, în funcţie de tipul evenimentului rutier, pornind de la cea mai gravă situație, în care o persoană implicată a suferit leziuni fizice.
Deținerea permisului de conducere reprezintă mai repede respectarea unor obligații decât exercitarea unui drept. Permisul de conducere este dobândit în urma pregătirii atât cu privire la legislația referitoare la circulația pe drumurile publice, cât și cu privire la deprinderile necesare pentru deplasarea în siguranță pe drumurile publice.
Cu toate acestea, este de ajutor pentru mulți conducători auto să reamintim care sunt prevederile legale și obligațiile în situația nedorită a implicării în evenimente rutiere.
Dacă evenimentul s-a soldat cu rănirea unor persoane, conducătorul auto este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei.
Totodată, este interzis oricărei persoane să schimbe poziţia vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, să modifice starea locului sau să şteargă urmele accidentului fără încuviinţarea poliţiei care cercetează accidentul.
Conducătorilor de vehicule implicaţi în evenimente rutiere le este interzis consumul de alcool sau de substanţe psihoactive după producerea evenimentului şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice, a transmis IPJ Suceava.
(Sursa Foto - ziarpiatraneamt.ro)
Marcel Ciolacu anunță schimbarea unor miniștri: Categoric că va exista o remaniere
Redacția Botoșăneanul
Mar 27, 2025
ACUM: Centrul orașului plin de militari pentru o mare sărbătoare – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Mar 27, 2025
Parcare fără griji la Iulius Mall: Noi locuri disponibile începând de astăzi
Redacția Botoșăneanul
Mar 27, 2025
Deputatul Moiseev: Să demonstrăm prin fapte concrete că suntem alături de românii din Basarabia
Redacția Botoșăneanul
Mar 27, 2025
Vești importante despre voucherele de vacanță pentru bugetari
Redacția Botoșăneanul
Mar 27, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile