Un şofer care luni a fost prins de poliţişti la volan că avea o alcoolemie de 1,19 la mie în aerul expirat, a provocat, marţi, un accident în urma căruia patru persoane au fost rănite.
Bărbatul în vârstă de 42 de ani din municipiul Râmnicu Vâlcea este cercetat pentru că a provocat un accident, marţi, pe un drum din localitatea Frânceşti, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Alina Teodorescu, potrivit postului de telviziune Digi24.
În urma primelor verificări la locul accidentului, poliţiştii au stabilit că şoferul a intrat pe contrasens, unde a lovit un alt autoturism care circula regulamentar, patru persoane fiind rănite uşor. La testul de alcoolemie, poliţiştii au constatat că şoferul care a provocat accidentul are o alcoolemie de 1,22 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.
Acelaşi bărbat a fost prins băut la volan, de către poliţiştii vâlceni, şi în urmă cu o zi. Luni, şoferul a fost depistat cu o alcoolemie de 1,19 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au deschis pe numele acestuia un dosar penal.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024