Textul e simplu: trei ciobani ca trei frați, în tara lor, cu avuțiile lor se întorc acasă de pe munte.
Sâmbătă, 5 noiembrie 2022, cu începere de la ora 18:00, la Studioul de Teatru pentru Tineret din cadrul Teatrului „Vasilache” sunteţi aşteptaţi să vizionaţi spectacolul „Miorița”, adaptare după V. Alecsandri.
Regia artistică şi scenografia sunt semnate de Silvia Răileanu, coregrafia îi aparține Victoriei Bucun.
Distribuţia: Anamaria Chelaru, Adelina Cojocariu, Renata Voloşcu, Ana-Maria Apetrei, Oana-Marilena Asofiei, Alin-Florin Gheorghiu, Cosmin Tanasă, Andrei Iurescu, Andrei Bordianu, Pavel Petraşi.
”Miorița", balada populară sau „cântec bătrânesc". „Miorița", mitul fuziunii omului cu natura, capodoperă a neamului românesc. O baladă care prin metaforele ei reprezintă țara românească. Textul e simplu: trei ciobani ca trei frați, în tara lor, cu avuțiile lor se întorc acasă de pe munte. Doi dintre ei se sfătuiesc să-l omoare pe al treilea pentru a-și însuși averile acestuia. Al treilea accepta cu seninătate moartea pentru ca vede în ea o contopire cu natura. Subiectul este de actualitate și acum în noastră. Țara noastră frumoasa și bogată cu tradiții și obiceiuri, cu povești, dansuri, strigături și voie bună, cu oameni frumoși care din prostie, invidie, gelozie, că așa-i firea păcătoasă a omului, când ți-e lumea mai dragă strici tot voit sau nevoit. Ne revoltăm ne clasificăm, ne despărțim în grupuri, grupulețe și ne omoram între noi cu vorba, cu gândul, cu fapta... Finalul e trist. Așa a fost și așa este. Noi avem de învățat din aceasta piesă cum alegem să fim de azi în colo. Eu am mai montat această piesă în două variante: copii mari, copii mici și de fiecare data au încântat iubitorii de teatru. Acum este rândul actorilor profesioniști. Sunt fericită că ideea acestei propuneri regizorale a ajuns până aici. De ce spun asta? Veniți la teatru sa vedeți”, spune Silvia Răileanu, regizor artistic.
Preţ bilet :
- 15 lei pentru elevi şi studenţi;
- 20 lei pentru adulţi
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile