Fostul președinte al Consiliului Național al Elevilor de pe vremea în care învăța la Colegiul Național Mihai Eminescu din Botoșani, care tocmai termină anul II de facultate, a pus la punct împreună cu alți studenți o aplicație unicat în România, care ar trebui să revoluționeze relația funcționar - contribuabil.
Eduard Mititelu (foto în mijloc, în pozele de jos) a făcut parte dintr-o echipă care a câștigat #DiploHack București, eveniment organizat în luna septembrie a anului trecut de Ambasada Olandei în România pentru promovarea utilizării tehnologiei în dezvoltarea domeniilor precum diplomația și transparența instituțională.
Alături de trei informaticieni români care studiază în Marea Britanie și pe care i-a cunoscut în cadrul Programului de Internship al Guvernului, botoșăneanul a creat Funcţionarul Public Birocratic Online (FiBO), o aplicație menită să ajute contribuabilii să treacă mai rapid prin toate procedurile administrative. Mai exact, prin intermediul FiBO, fiecare român poate afla din câteva click-uri piesele necesare unui dosar în vederea obținerii unui anumit document de la o instituție de stat.
”Aplicația a pornit dintr-un zid în care ne-am lovit, în cadrul discuțiilor din Internship am văzut că toți am interacționat cu statul cu ajutorul funcționarilor publici ce ne întrebau anumite aspecte și după ne spuneau exact ce documente avem de adus. Așa că ni s-a părut o idee bună să aducem acel funcționar în online. Acum chiar vrem să ducem aplicația către administrațiile locale”,
Eduard Mititleu, student Universitatea Politehnică București.
Munca la aplicația care funcționează atât pe iOS, cât și pe Android, a început în septembrie anul trecut și a durat până în martie 2017, după care a intrat într-un proces de optimizare și teste. Proiectul a fost finanțat din premiul câștigat la amintitul concurs, iar FiBO permite tuturor celor interesați acces la informații cât se poate de diverse și de necesare, de la acte de identitate și formulare fiscale la permise de conducere și pașapoarte. Spre deosebire însă de ”acreala” de care dau dovadă mai toți lucrătorii de ghișeu din România, funcționarul online transpune fluxurile administrative într-un stil prietenos, disponibil cetățeanului pe diverse dispozitive de comunicare.
„Ceea ce au realizat cei patru studenți români este un exemplu al modului în care tinerii talentați găsesc soluții pentru rezolvarea practică a unor probleme cu care se confruntă România. Folosind această energie creativă, România are toate șansele să joace un rol de lider în lumea emergentă în care trăim, în care datele deschise și soluțiile inovative joacă un rol din ce în ce mai important”,
Stella Ronner-Grubačić, ambasadoarea Olandei.
Eduard Mititelu nu se află la prima astfel de reușită. În cadrul amintitului Internship a lansat împreună cu colegii contact.gov.ro și analytics.gov.ro.
În toamnă intră în ultimul an de facultate, însă, spre deosebire de o mulțime de alți tineri care părăsesc nu doar județul, ci și țara, el vrea să se întoarcă la Botoșani fiindcă... ”este treabă aici”. Vrea să intre în programul Start-Up Nation dedicat antreprenorilor aflați la început de drum. Aceasta după ce, plecat la București, a devenit administratorul ”Tekit”, o echipă formată din tineri antreprenori cu experiență în domeniul tehnologiei, ce oferă servicii precum web development, web design & identitate vizuală, administrare și mentenanță, creare de materiale publicitare și marketing.
Un student premiat de Ambasada Olandei a creat o aplicație unicat, acriturile de la ghișee în mare pericolhttps://t.co/4kKsI3k8mO pic.twitter.com/zl9utnloRW
— Sergiu Bălăşcău (@SergiuBalascau) 6 iulie 2017
Drumarii chemați cu utilajele de deszăpezire de șefii județului: NINGE la noapte – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024