Întâmplarea a fost menționată de crainicul Nicu Grameni pe rețelele de socializare.
Aproximativ 5.000 de spectatori au asistat la prima victorie a lui Dinamo de la revenirea în Liga 1, luni seară, scor 1-0 cu FC Botoșani. De fapt, a fost o reeditare a precedentului succes din prima divizie a „câinilor”, tot cu FC Botoșani, scor 3-2, dar în deplasare.
Suporterii roș-albilor au savurat faza din prelungiri a lui Dennis Politic care a dus la deschiderea scorului, provocând autogolul lui Răzvan Ducan. În euforia generală, un fan a rupt scaunul pe care a stat pe durata partidei, scrie GSP.
Ulterior, el a făcut un gest care i-a impresionat atât pe oficialii grupării, cât și pe suporterii care au aflat de situație, prin intermediul unei postări online.
„El este Codruț, suporter posesor de abonament. La finalul partidei, a venit să spună că, de bucurie, a rupt scaunul pe care a stat și că dorește să-l plătească, pentru că așa este normal. Felicitări pentru lecția de civilizație! Dinamo înseamnă mai mult decât un club de fotbal”,
a scris crainicul Nicu Grameni pe Facebook, iar relatarea acestuia i-a impresionat pe ceilalți dinamoviști.
Mai mult, tânărul suporter a dorit să dialogheze și cu cineva din conducerea grupării. A interacționat cu administratorul special, Vlad Iacob, și cu responsabilul cu securitatea de peste un deceniu al grupării, Cristea Cojocaru.
Le-a explicat situația, continuând să spună că el vrea să achite contravaloarea scaunului pe care l-a rupt în euforia golului.
„Oficialii dinamoviști nu au dorit să accepte plata, deoarece fanul dinamovist și-a recunoscut vina, dar acesta a insistat”,
au notat și cei de la Radio Dinamo.
Deoarece am înțeles că dauna a fost una accidentală, nu am vrut să acceptăm plata, însă suporterul insista să achite. Ne vom revanșa față de el cu un cadou pe măsura gestului său. Sunt convins că atitudinea exemplară a acestui suporter poate deveni un standard în rândul fanilor dinamoviști.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024