Ambii erau căutați pentru a-și ispăși pedepsele privative de libertate.
La data de 10 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au reușit identificarea unui tânăr, de 29 de ani, din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat la un an și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Tânărul a fost identificat în municipiul Dorohoi, fiind reținut și ulterior, escortat către Penitenciarul Botoșani în vederea încarcerării.
Tot ieri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au reușit identificarea unui bărbat, de 41 de ani, din comuna Sulița, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Botoșani un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat la 10 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis. Bărbatul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
20 de oameni au murit pe drumurile din Botoșani, polițiștii au stabilit principalele CAUZE
Oana Sava
Feb 05, 2025
Botoșănean ridicat de DIICOT după ce a păcălit fetițe să-i trimită fotografii indecente
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Frumoasa actriță din Botoșani joacă într-o premieră pe scena Teatrului Național din București
Gabriela Erdic
Feb 05, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile