Numire importantă pentru un tânăr din Botoșani care a devenit consilier al viceprim-ministrului din cabinetul lui Nicoale Ciucă.
Florin Gavril a obținut acest post, cu susținerea Organizației Județene a PSD Botoșani.
În Monitorul Oficial a fost publicată decizia de numire a botoșăneanului Florin Gavril în funcția de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului Sorin Grindeanu.
Propunerea a fost formulată chiar de ministrul care deține și portofoliul de la Transporturi în urmă cu trei zile.
Florin Gavril care este consilier cu rang de secretar de stat este licențiat în Drept la Universitatea din București promoția 2015 – 2019 și totodată deține o diplomă de masterat în „Integritate Publică și Politici Anticorupție”, un master în „Consultanță Agricolă” și dar și Diplomă de licență în „Științe Administrative”.
În perioada 2011 – 2013 a fost vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor, iar un an mai târziu devine student consilier în Consiliul Facultății de Administrație și Afaceri, Universitatea din București.
În perioada 2014 – 2015 a coordonat un program „Intership Administration” la Primăria municipiului Botoșani.
Ulterior, a avansat în carieră în 2019 fiind numit consilier parlamentar în Camera Deputaților dar și director de cabinet al ministrului Tineretului și Sportului.
Din 2020 a fost consilier parlamentar în Senatul României.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024