Dacă îl vezi pe stradă sau prin parc cu un bebeluș în brațe, ai crede că este un tătic care își plimbă copilul. În realitate, Ovidiu Vreme este un tânăr de 22 de ani, originar din Botoșani, dar care locuiește la Cluj și se află în timpul serviciului.
El este singurul babysitter bărbat din România. Până să termine facultatea, Ovidiu făcea babysitting doar part-time, dar acum își caută un job cu normă întreagă, de luni până vineri.
Tânărul spune că, în perioada cât a fost student, a avut grijă de peste 60 de copii, de la bebeluși de câteva zile până la copii de grădiniță. Având în vedere experiența acumulată, salariul pe care îl cere este unul pe măsură.
În perioada studenției, ca orice tânăr care are nevoie de bani, botoșăneanul Ovidiu Vreme și-a căutat un job part-time. Până să se oprească la babysitting, a lucrat în construcții și ca ospătar, dar și-a dat seama că își dorește altceva.
Așa a început, în urmă cu trei ani, povestea lui ca babysitter, pe care o practica doar atunci când îi permiteau cursurile, scrie gândul.ro
„Datorită faptului că am fost student și am lucrat doar part-time, am avut în grijă numeroși copii, de diferite vârste, băieți și fete deopotrivă, de la bebeluși de câteva zile până la copii de grădiniță. Nu știu câți să fie la număr, dar cred că peste 60 de copii”, și-a început Ovidiu povestea
Între timp, și-a terminat studiile, el absolvind Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde și locuiește în prezent. Așadar, acum are suficient timp pentru a lucra ca babysitter cu normă întreagă.
Deși nu are atestat de bonă, Ovidiu este convins că experiența acumulată, dar și seriozitatea și punctualitatea sunt calități care îl vor ajuta să-și găsească o familie interesată să-și lase în grija lui copilul, de luni până vineri, pentru un salariu de 6.000 de lei.
``Cred că un avantaj al meu, ca babysitter bărbat, este că sunt puternic și gata să înfrunt orice obstacol care ar putea pune în pericol siguranța copilului, dar, în același timp, sunt și o fire calmă și prietenoasă. Un alt avantaj este că mulți copii, care stau doar cu mămica acasă și duc dorul unei prezențe masculine în viața lor, apreciază compania mea, în condițiile în care tatăl este plecat mereu la lucru. Am observat, de asemenea, că părinții au mai multă încredere în mine datorită faptului că nu fumez și sunt credincios”, a spus Ovidiu Vreme
Tânărul provine dintr-o familie cu 11 copii, el fiind mezinul. Înconjurat de mic de frații și surorile sale, Ovidiu a deprins de acasă dragostea pentru cei mici, dar a învățat și multe lucruri despre creșterea acestora.
„De-a lungul timpului, am întâlnit și familii care, după o primă întâlnire, au decis că este mai bine să nu colaborăm. Desigur, poate unii părinți au motive bine întemeiate, însă pe mine, ca babysitter, nu mă preocupă altceva decât îngrijirea copilului și realizarea unui venit. Dacă m-ar fi interesat și alte lucruri, probabil m-aș fi făcut gigolo, nu babysitter”, a spus Ovidiu Vreme.
Click AICI pentru continuarea articolului
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Catinca, atac dur la adresa lui Petre Roman. Ce crede despre botoșăneanca Silvia Chifiriuc
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile