Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat în trafic un tânăr care conducea un ansamblu de vehicule, format dintr-un tractor și semiremorca neînregistrată.
Tânărul nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce.
Incidentul a avut loc în data de 5 septembrie în jurul orei 12.00. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Baranca, judeţul Botoşani, un ansamblu de vehicule, format dintr-un tractor și o semiremorcă tip platformă neînregistrată.
Ansamblul auto era condus de cetățeanul român Dorel O., în vârstă de 25 ani, domiciliat pe raza județului Botoșani, care transporta material lemnos.
Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, motivând că l-a uitat acasă, fapt pentru care polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că tânărul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce.
În cauză, lucrătorii noștri efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat băgat după gratii pentru un furt de motorină comis în urmă cu ZECE ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN de ceaţă şi polei : Vizibilitate tot mai scăzută
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Blocada de seară: Amenzi pentru drifturi și viteză, polițiștii au răscolit puțin și barurile
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Se caută doi tineri medici pentru Urgențe, candidații dau examenul la Iași
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Jandarmii botoșăneni, la ceas de bilanț: Mii de amenzi date, an cu o sumedenie de misiuni
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile