Partidele care au dat până acum primarii în Botoșani și care au condus Consiliul Local au o istorie comună care se învârte în jurul unor interese de grup care sunt comune acestor partide, spune vicepreședintele Patronatului Național Român.
Au trecut 30 de ani de la Revoluție, au trecut 30 de ani de lipsă de dezvoltare, este cazul ca botoșănenii să fie atenți pe cine votează ca primar și în care partide își pun speranțele că vor trimite consilieri locali care să se preocupe de investiții în Botoșani, este punctul de vedere al lui Cătălin Silegeanu, antreprenor și vicepreședinte al Patronatului Național Român.
Acesta a postat pe o pagină de socializare o analiză în perspectivă a ceea ce ar trebui să primeze în programul unui candidat la Primărie:
”Eu sunt om de afaceri, ei sunt politicieni. Eu mă gândesc la cifră de afaceri, la flux de numerar, la termene de plată, salariați și profit, ei se gândesc doar la cum să facă politică pentru ei și cercurile lor.
Ei candidează la Primăria Botoșani și se visează primari, eu vreau ca primarul să se gândească la mediul de afaceri, la tineri, la investiții, la dezvoltare.
Din păcate, candidații la Primăria Botoșani sunt fără viziune, și spun asta pentru că niciunul nu a anunțat pînă acum vreun plan, vreun proiect de care să se țină și să vină cu un raport la fiecare trei luni să prezinte nivelul de implementare a promisiunii electorale.
Eu cred că acei candidați care doar candidează și se bazează pe numele partidului fără să ofere nimic, dar absolut nimic botoșănenilor, ar trebui să fie eliminați.
E datoria partidelor să îi elimine pentru a demonstra cu adevărat că le pasă de Botoșani și este datoria noastră, a mediului de afaceri, a societății civile să punem presiune pe politicieni pentru a schimba acei candidați care nu au nicio idee pentru Botoșani, nicio viziune pentru dezvoltarea municipiului.
La Primărie e nevoie de un om cu gândire pe termen lung, indiferent că e de la PSD, PNL, ALDE, Pro România sau alte partide. Omul politic trebuie să fie în beneficiul cetățeanului Studiul meu de caz, în care am cerut botoșănenilor să spună ce vor de la viitorul primar, a arătat clar că botoșănenii vor un om pentru Botoșani, nu pentru partid, vor un om pentru oameni, între oameni.
Eu iubesc acest orășel cochet și plin de cultură la orice pas și îmi doresc să prospere municipiul, să crească nivelul de trai al botoșănenilor și propun un PRIMAR care să adopte un pachet de măsuri necesare locuitorilor pentru următorul mandat.
Ca antreprenor, ca manager, mă pun în locul primarului.
Dacă eu aș fi primar, aș vrea să refac organigrama spitalelor aflate în subordinea Primăriei, să ofer condiții de muncă mai bune medicilor, asistentelor și pacienților. Aș vrea să identific probleme din sistemul sanitar, la cele două spitalele subordonate, și să găsesc soluții iar asta înseamnă o analiză per fiecare spital.
Dar această analiză trebuie făcută și celorlalte unități subordonate administrației locale, respectiv Urban Serv, Locativa, Eltrans și Modern Calor, iar concluziile și soluțiile prezentate Consiliului Local pentru a fi votate și impuse acestor companii.
Eu ca primar mă voi asigura că investiția în schimbarea liniilor de tramvai se va finaliza la timp și botoșănenii vor avea un transport în comun sigur și modern.
Ca primar aș avea ca obligație să mă gândesc la viitorul urbei, adică la copii, la grădinițe și școli și aș avea ca prioritate asigurarea de condiții foarte bune pentru copiii din Botoșani. Copiii defavorizați trebuie ajutați cu cărți și tablete, iar cei olimpici trebuie susținuți pentru a continua performanța și pentru ca performanța lor să fie valoare-adăugată pentru comunitatea locală.
Ca antreprenor îmi doresc de la viitorul primar să creeze un parteneriat între Inspectoratul Școlar, unitățile de învățământ și mediul de afaceri pentru ca la unitățile de învățământ liceal să fie predate materii în funcție de necesitățile firmelor care activează din Botoșani, dar ținând cont și de meseriile viitorului, care fără voia noastră vor ajunge și la Botoșani.
Ca primar mă voi asigura că zona Centrului Vechi revine botoșănenilor ca loc de promenadă, ca loc zonă de dezvoltare pentru ONG-uri, ca principală zonă de terase din municipiu.
Ca primar aș identifica zonele “moarte” al orașului în care se pot atrage fonduri europene pentru dezvoltarea de la zone industriale, la zone care pot fi redate comunității prin transformarea în parcuri sau terenuri de sport. Orașul nu ar trebui să aibă zone moarte. Dacă un teren nu poate fi ocupat cu un business, ar trebui redat botoșănenilor sub formă de teren de sport. Cum ar arăta orașul înțesat de mici terenuri de baschet, de skate-parcuri, porți de fotbal sau handbal.
În timp ce unii vor să candideze chiar dacă nu au nicio idee despre ce ar putea face ca primar, eu aș vrea ca primar să identific împreună cu Camera de Comerț și cu Patronatele pentru a identifica problemele și soluțiile pentru ca firmele să se dezvolte și să creeze noi locuri de muncă, să fie realizate parteneriate public-private între municipalitate și mediul de business.
Eu că primar aș sprijini producătorii locali și aș propune Consiliului Local oferirea unor spații și reduceri de taxe celor care își vând produsele în piețe. Eu că primar mă voi asigura personal că produsele să fie de calitate și să fie autentic ”Produs în Botoșani”. Coșul alimentar de bază poate fi compus doar din produse din Botoșani, de la pâine, lapte, la pește, ulei, vin, dulcețuri. Calitatea produselor alimentare fabricate la Botoșani este cu mult peste ceea ce se produce în țară sau se importă, iar asta ar trebui să devină una dintre sursele de făcut bani pentru comunitatea locală, municipiul Botoșani fiind capitala administrativă și economică a județului.
Dar eu ca primar aș susține și bătrânii pentru că ei au construit urbea, ei sunt primii care își plătesc impozitele.
Eu ca primar aș avea ca principală prioritate investițiile în infrastructură, rețele de apă sau gaz, și nu voi mai accepta bătaia de joc a unor firme care participa la licitație, câștiga și fac “lucruri se mântuială”, cu diriginți de șantier care trebuie să apere interesele municipiului și nu a firmelor.
Ca primar mă voi asigura că locuințele ANL să fie oferite persoanelor care într-adevăr au nevoie și nu pilelor tuturor partidelor.
Un primar al vostru, al botoșănenilor vreau să fiu, alături de voi și pentru voi. Asta îmi doresc! Asta trebuie să își dorească oricine vrea să candideze la Primăria Botoșani!
Au trecut 30 de ani de la Revoluție, au trecut 30 de ani de lipsă de dezvoltare, este cazul ca botoșănenii să fie atenți pe cine votează ca primar și în care partide își pun speranțele că vor trimite consilieri locali care să se preocupe de investiții în Botoșani.
Sunt convins că partidele care au dat până acum primarii în Botoșani și care au condus Consiliul Local au o istorie comună care se învârte în jurul unor interese de grup care sunt comune acestor partide.
Mă uit la cine a anunțat că vrea funcția de primar și ce a propus fiecare până acum pentru Botoșani și mi se pare că mă uit la o partidă de fotbal de după 1990 când blaturile erau la ordinea zilei. Și spun asta pentru că unii sunt prea mulțumiți de faptul că au contracandidați care se fac de râs prin modul în care acționează, prin modul în care își fac imagine, dar mulțumiți sunt și cei care îi susțin pe cei care se fac de râs pentru că astfel se asigură că vor scăpa de ei după alegeri. Unii sunt mulțumiți că nu are cine să îi concureze și pentru asta ar putea să îi sprijine la lupta pentru Consiliul Județean pe rivalii care le-au dat concurenți fără nicio șansă reală”, a scris Cătălin Silegeanu, antreprenor și vicepreședinte al Patronatului Național Român.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile