Cătălin Prăpuceanu, de 32 de ani, a murit miercuri seara, la Târgu-Cărbuneşti, după ce a fost lovit de tren. Evenimentul s-a produs la ieşirea din Gara Târgu-Cărbuneşti, în apropierea Ocolului Silvic, iar anchetatorii au ajuns la concluzia că bărbatul și-a luat viața după o decepție în dragoste, scrie gorj-domino.ro
Cătălin Prăpuceanu avea 32 de ani și lucrase o vreme în Anglia. De mai bine de nouă ani se iubea cu o tânără din Cărbunești, iar de curând se întorsese în țară pentru a o lua și pe ea cu el, în Anglia, unde visa să se și căsătorească. Unii dintre apropiații cuplului povestesc că fata renunțase la liceu ca să fie cu băiatul pe care îl iubea. Avea 16 ani când s-au întâlnit, adică cu mai bine de nouă ani în urmă. Mai târziu, Ramona și-a continuat studiile la seral. Cătălin Prăpuceanu credea că va petrece restul vieții alături de iubita sa, dar, de curând, fata își schimbase planurile, spun apropiați ai cuplului. După ce s-a întors din străinătate, Cătălin a aflat că Ramona, iubita sa, nu mai dorea ca ei doi să fie împreună.
„Am auzit că bietul Cătălin venise neanunțat în țară și a aflat că Ramona avea pe altcineva. S-au certat rău. Ea îi spunea, când el fusese în Anglia, că va veni și ea la el, iar el îi mai trimitea și bani. Așa se aude. A fost distrus când a aflat că ea avea pe altul și că nu îl mai iubea”, a spus un cunoscut al celor doi tineri.
Aceleași surse susțin că Ramona și Cătălin se despărțiseră, dar bărbatul accepta cu greu ideea. Surse judiciare confirmă faptul că bărbatul și iubita sa au fost la sediul Poliției Târgu-Cărbunești în dimineața zilei de miercuri. Cei doi tineri se certaseră, iar fata a făcut chiar și o sesizare telefonică la poliție, spunând-le oamenilor legii că tânărul i-a făcut scandal. După ce au ajuns în fața oamenilor legii, cei doi foști iubiți s-au împăcat. Seara, însă, Cătălin Prăpuceanu a decis să își ia viața și s-a aruncat în fața unui tren care circula pe relația Craiova-Târgu-Jiu-Petroșani. În urma impactului violent, trupul tânărului a fost spulberat. Familia lui le-ar fi spus polițiștilor că acesta se certase cu iubita sa și acesta ar putea fi motivul pentru care și-a luat viața.
(Sursă foto: Pro TV)
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024