Oamenii legii au deschis dosar penal și continuă cercetările.
La data de 2 iulie 2024, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani – Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Sucevei s-a produs un accident de circulație, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:
Un tânăr de 24 de ani, din comuna Călărași, în timp ce se deplasa pe strada Sucevei, din mun. Botoșani, a pierdut controlul autovehiculului, împrejurare în care impactează indicatorul rutier ce desparte sensurile de mers.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.
Control timp de o lună la Spitalul Județean și în alte două unități medicale
Oana Sava
Mar 10, 2025
ULTIMĂ ORĂ: Două mașini și un camion s-au izbit la Baisa, un șofer dus urgent la spital
Oana Sava
Mar 10, 2025
Preoții și pompierii fac front comun pentru protejarea copiilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Botoșănean puțin băut și fără permis prins în trafic, polițiștii l-au REȚINUT
Oana Sava
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile