Jandarmii care patrulau în seara zilei de miercuri, 15 martie 2017, pe strada Ion Pillat din municipiul Botoșani, în apropierea Centrului Vechi, au fost opriți de un tânăr care reclama faptul că un prieten i-a luat telefonul mobil și a fugit.
Facebook-ul a fost motivul pentru care ia dat telefonul, dar prietenul avea alte gânduri, dovadă fiind fuga de la non-stop-ul din apropierea fostului cinema Luceafărul, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.
Echipajul de jandarmi a găsit fugarul pe strada Albinei, la adresa unde acesta locuia fără forme legale.
Scuza pentru însușirea smartphone-ului a fost lipsa de discernământ datorată consumului de băuturi alcoolice, ceea ce nu i-a împiedicat pe oamenii legii să întocmească actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt și să restituie telefonul mobil proprietarului de drept.
Solicitarea telefonului mobil, de obicei de la o persoană necunoscută, pentru a suna pe cineva este o practică destul de des întâlnită, urmată de fuga de la locul faptei într-un moment de neatenție al ,,victimei”, care se trezește păgubită în acest mod, deoarece cei care au această ocupație sunt tineri ,,sprinteni”, care profită de starea de confuzie, se fac nevăzuți în timp scurt și sunt greu de ajuns din urmă.
Recomandăm cetățenilor să nu aibă încredere în oricine îi roagă să îi ajute în acest mod, iar dacă sunt implicați în situații similare fără voia lor, să rețină semnalmentele persoanei respective și să apeleze în cel mai scurt timp numărul unic de urgență 112.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024