La prima vedere pare un simplu agricultor. Oamenii locului îl cunosc bine.
Pavel Păduraru din comuna botoşăneană Hăneşti este un om care şi-a dedicat viaţa scrisului. Deşi spune despre sine că este doar un ţăran cu puţină şcoală, Pavel Păduraru a reuşit să publice numeroase cărţi. Din dragoste pentru literatură şi-a vândut aproape tot ce a avut.
Pavel Păduraru locuieşte de o viaţă în Hăneşti, un sat aflat la 40 de kilometri de municipiul Botoşani, renumit pentru iazurile sale. Cu toţii ştiu cum bântuie zi de zi printre rafturile bibliotecii săteşti.
Cu palmele bătătorite de muncă mângâie cârţile şi petrece ore în şir adâncit în lectură. După ce părăseşte biblioteca, agricultorul, pleacă zâmbind către casă, cu gândurile rătăcind. Sătenii îl salută respectuos chiar dacă Pavel Păduraru a făcut poate cel mai nebunesc gest din lumea satului. Şi-a vândut întreaga avere din dragoste pentru literatură.
Pavel Păduraru este cunoscut drept ţăranul-scriitor de la Hăneşti. Un agricultor care are un talent literar aparte. Scrie de la poezii până la romane realiste. Are nu mai puţin de 15 volume publicate la Iaşi, fiind cunoscut de mulţi scriitori. Majoritatea cărţilor publicate sunt romane, care impresionează prin realismul brutal. Pavel Păduraru scrie despre tot ceea ce-l înconjoară, despre viaţa sa şi a oamenilor aşa cum este.
”Am 15 cărţi publicate. Toate s-au născut ca dintr-o joacă, aşa cum aş târâi bâţul pe nisip, acesta este stilul meu preferat. Sunt adeptul romanului realist. Mă inspiră tot ceea ce mă înconjoară. Am început cu poezia dar am scris mai mult romane.”, a precizat Pavel Păduraru.
Cea mai apreciată carte, tocmai pentru realismul ei este ”Omul pasăre”, un roman inedit despre viaţa călugărilor din mănăstirile din perioada comunistă.Vine dintr-o experienţă personală a scriitorului.
„Cândva bunica a dorit să fiu un slujitor al ortodoxiei. După ce am terminat 8 clase, am plecat la Târgu Neamţ la mănăstire. Am stat o perioadă la părintele Ilarie, dar nu am mai rezistat. Iar părintele mi-a zis, decât să-ţi dai duhul prin mănăstire, du-te acasă. Tocmai de acolo de la zburarea aceea spre infinit a spiritului, care credeam că este în acele ziduri ale mănăstirii s-a născut acest roman. În omul pasăre, am scris despre preocupările călugărilor din aceea perioadă. Cum a fost. ”, spune scriitorul din Hăneşti.
Pavel Păduraru nu se consideră un scriitor. Spune despre sine că este un ţăran pasionat de literatură. De altfel toată viaţa a fost agricultor. A muncit ca şi agricultor şi în perioada comunistă dar şi după 1990. Nu are multe clase, dar a citit enorm, cu o pasiune avidă pentru literatură.
„Sunt un ţăran get-beget până în măduva oaselor dar autodidact, dar m-a fascinat cultura, setea de cultură.Aşa cum peştele îşi trece prin branhii substanţele necesare vieţii, aşa am trecut şi eu mii şi mii de cărţi, pentru a-mi hrăni creierul şi sufletul. Am fost mereu agricultor dar am fost şi un altfel de agricultor, un agricultor al literelor, al cuvintelor”, spune Pavel Păduraru.
Însăşi viaţa lui Pavel Păduraru, scriitorul-ţăran de la Hăneşti este un bun subiect de roman. Şi-a descoperit talentul literar,culmea atunci când a fost anchetat de Securitate pentru nişte versuri scrise unei tinere femei.
”Aveam 18 ani când mi-am dat seama că pot scrie ceva ce ar putea să placă celorlalţi. Am împrumutat nişte cărţi de la bibliotecă, şi atunci când colcăie viaţa în tine, m-am îndrăgostit de bibliotecară. Ne-am îndrăgostit şi într-o seară mi-a zis, treci pe la noi,atunci când termini munca, oricât de târziu ar fi. Am trecut şi nu am găsit-o acasă. I-am lăsat nişte flori în poartă şi mergând către gazda mea mi-au venit în cap versurile astea.
”Treziţi-vă. S-au arătat zorile.„
Am făcut o poezie şi le-am impresionat şi pe ea şi pe o colegă învăţătoare cu versurile mele. Erau considerate atât de bune încât le-a luat bibliotecara şi le-a trimis într-un plic la Convorbiri Literare la Iaşi. Nu au ajuns acolo fiindcă factorul poştal era informatorul Securităţii. A desfăcut plicul şi când a văzut m-a raportat. A venit maiorul de la Securitate. Versurile erau considerate agitatoare, mai ales acel ”Treziţi-vă”. Şi atunci am cunoscut regimul comunist, la 18 ani„, spune Pavel Păduraru.
A fost în cele din urmă închis câteva luni şi apoi ţinut sub supraveghere. Mai mult decât atât i s-a propus având în vedere talentul literar să scrie pentru propagandă. A refuzat. Mai mult decât atât a ţinut ascuns tot ceea ce scria fără să aibă încredere în nimeni.
„De atunci am ferit orice lucrare de privirile tuturor, de furcile lor caudine. Nu mai aveam încredere. Atunci mi-am dat seama că am talent. Scriam mai mult pentru mine şi pentru omul care dorea hrană spirituală pentru că aste este o lumină ce trece prin mine din înalturi şi o dau şi celuilalt. Am renunţat la tot, inclusiv la viaţa mea particulară pentru libertatea scrisului, la tot. Mi-au propus să scriu pentru ei şi puteam scrie în limbajul de lemn al lor, cum au scris şi alţi mari scriitori. Poate acum eram bogat dacă făceam asta, dar nu eram bogat spiritual. Libertatea aceasta, a gândirii, a scrisului, însă nu ţi-o poate lua nimeni.”, spune scriitorul-ţăran din Hăneşti.
După 1990, Pavel Păduraru a primit liberatea cuvântului, dar nu avea bani pentru a scoate tot ceea ce a scris. Iubirea sa pentru literatură a fost însă atât de mare încât a renunţat la tot pentru libertatea de a scrie şi de a publica. Pentru cele 15 cărţi şi-a vândut cele câteva hectare de pământ şi aproape tot ce avea. Acum trăieşte dintr-o pensie de agricultor de numai 400 de lei. Dar spune că este fericit că poate scrie şi citi. Din aceast pensie, cumpără cărţi.
” Am renunţat la personalitatea mea, la tot. Am renunţat la o soţie, pentru a rămâne cu gândurile mele. Am renunţat la pământul bunicilor şi străbunicilor mei. În trecut era cenzura cuvântului şi nu am putut publica, acuma am libertate dar este cenzura banului. Şi mi-am vândut pământul. Am scos cele 15 cărţi cu banii de pe pământ. Acum am pensie de 400 de lei, dar sufletul meu este mulţumit.”, spune Pavel Păduraru.
Ţăranul-scriitor a plâns după pământul străbunicilor săi, mai ales că l-a lucrat o viaţă întreagă.
„Înainte de a vinde pământul am luat din el o mână de ţărână şi am pus-o într-o punguliţă, pe care o port la buzunarul de la piept. Aşa ca să am mereu pământul străbunilor la mine. Mi-a părut rău, dar am bucuria aceasta. Orice carte care-mi apare este bucuria trăirii mele.”, spune Pavel Păduraru.
(Sursa: Adevărul)
