Un bărbat în vârstă de 24 de ani, care a făcut scandal şi a răsturnat mobilierul într-un bar de pe strada 1 Decembrie din oraşul Săveni, a fost condus de jandarmi la sediul Grupei de Supraveghere şi Intervenţie din localitate, pentru identificare şi luarea măsurilor legale.
Intervenţia a avut loc în urma unei solicitări telefonice, iar în momentul în care bărbatul a fost scos din bar, un alt tânăr s-a adresat oamenilor legii, reclamând faptul că a fost lovit cu pumnul în zona feţei de către acelaşi scandalagiu, fără motiv.
Deoarece bărbatul a devenit foarte recalcitrant şi agresiv faţă de jandarmi, el a fost imobilizat, încătuşat şi ulterior transportat de o ambulanţă la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Mavromati, unde a şi fost internat.
Un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani a însoţit ambulanţa, scandalagiul având acelaşi comportament şi faţă de personalul medical, căruia i-a adresat injurii şi ameninţări.
Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,lovire şi alte violenţe”, iar pentru scandalul făcut în bar şi injuriile adresate va avea de achitat o amendă contravenţională în valoare de 1000 de lei.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024