Șirul băuților suprinși în trafic este continuat cu un nou episod.
Din nou, sâmbătă la miezul nopții, polițiștii de la Biroul Rutier au tras pe dreapta un autoturism al cărui conducător auto era puțin aghesmuit.
În jurul orei 0:30, D.N. de 26 de ani, din comuna Vârfu Câmpului, judeţul Botoşani, a fost oprit în trafic de poliţişti, pe drumul naţional 29A, pe raza comunei.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior, tânărul a refuzat să însoţească echipajul de poliţie la Spitalul Municipal Dorohoi, în vederea recoltării probelor biologice de sânge.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Legislația prea blândă cu astfel de persoane face ca aproape zilnic, polițiștii să surprindă șoferi băuți, care nu sunt se pare descurajați de pedepsele prevăzute de Codul Rutier.
Lucrări în forță pe un tronson din Autostrada Moldovei – VIDEO cu stadiul investiției
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Nu, nu e martor! Prepeliță ridicat de DNA pentru ce a făcut ca manager la spital
Gabriela Erdic
Jan 22, 2025
Constantin Iftime lansează „Eseul carnivor” la Galeriile de Artă Ștefan Luchian
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile