Inspectoratul Şcolar Judeţean ar putea avea o serie de modificări în structura de conducere. Şi asta după ce, liderul liberalilor botoşăneni a anunţat că una dintre adjuncte, respectiv Cătălina Lupaşcu, ar fi tentată de funcţia de director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale.
Asta în condiţiile în care Ion Ilie, directorul acestei instituţii, urmează să iasă la pensie, situaţie valabilă de asemenea şi în cazul maestrului Ioan Cobâlă, managerul Orchestrei Populare „Rapsozii Botoşanilor”. Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu a declarat că are mai multe persoane în vedere pe care să le susţină pentru cele două funcţii de conducere. Surpriza a venit însă pentru postul lui Ion Ilie, unde o potenţială candidată ar fi tocmai
Cătălina Lupaşcu.„Sunt mai multe propuneri, una dintre acestea este d-na Cătălina Lupaşcu”, a declarat
Florin Ţurcanu. Inspectoratul Şcolar ar putea rămâne şi fără celălalt inspector şcolar general adjunct, Marilena Mardare care a împlinit deja vârsta de pensionare şi în cazul căreia tot mai multe voci neoficiale susţin înlocuirea ei pe funcţie.
CITEŞTE:
Pensionabila de la Inspectoratul Şcolar îşi amână plecarea din instituţie